California - o incantare pentru toate simturile

California - ce s-ar mai putea spune nou despre acest tinut? Nu stiu, dar voi incerca sa povestesc ce inseamna California pentru mine.

In primul rand, este locul unde traiesc sora, cumnatul si nepoatele mele si asta il face un loc special in sufletul meu. In astfel de conditii, cele 5 simturi imi sunt larg deschise sa se bucure de toate frumusetile acestor locuri. Le voi aminti cu placere, ordonate, dupa cum v-am obisnuit deja, pe puncte si subpuncte: 

Parfumul Californiei

Portocalii si lamaile in floare, pe care le intalnesti pretutindeni, in livezi sau in ograda omului 
Painea proaspat scoasa din cuptor, pregatita de sora mea 
Marea (de fapt oceanul), care are acelasi miros ca toate marile si oceanele si pe care unii (eu inclusa) il adulmeca cu mare placere 


Sunetele Californiei 
Iarasi oceanul, fie ca vine si pleaca in voie, pe plajele largi din San Francisco sau Malibu, fie ca se agita infricosator, in lupta cu stancile abrupte de pe 17 Mile Drive, una dintre cele mai scenografice sosele pe malul Pacificului, pe care noi am parcurs-o intre Monterey si Carmel. Pescarusii si focile au contributia lor la muzica oceanului. 

Gustul Californiei
Portocalele, lamaile si grepfruturile ale caror flori le-am mirosit cu nesat, dar pe care le-am savurat in fiecare dimineata, in sucul proaspat facut de mama 
Painea (facuta de sora-mea), proaspat iesita din cuptor, inmuiata in ulei de masline si aceto balsamico, cu vin rosu de Montepulciano sau de Napa Valley, dupa preferinte (de unde rezulta ca bucataria italiana este, intr-adevar, fara frontiere) 
Orice ar fi, trebuie sa marturisesc ca am avut ocazia sa gust mancaruri delicioase, chiar daca de acasa plecasem cu prejudecata ca in America nu se mananca bine. M-am dedat la portii copioase de aripioare de pui (Fanny Ann's Saloon in Sacramento), hamburgeri (Hodad's in San Diego), inele de ceapa prajita ("onion rings" nelipsite la mesele noastre), supa de scoici in coaja de paine ("clam chowder"), tot felul de mancaruri mexicane (le-am uitat numele) si multe altele. 

Culorile Californiei
Asfintitul

Explozia de culori pe strazile din Santa Monica
Campurile de maci galbeni


Atingerea Californiei 
Imbratisarile si pupaturile dulci ale sorei mele 
Adierea vantului in timp ce stau in curte. in superleaganul facut de cumnatul meu
    California - o incantare pentru toate simturile California - o incantare pentru toate simturile Reviewed by Mirela on duminică, mai 22, 2011 Rating: 5

    Niciun comentariu

    nRelate Posts Only