marți, 1 octombrie 2013

Bologna apei și mătăsii

Dacă te plimbi azi prin Bologna, e greu să îți imaginezi că, odată, aici, se producea mătasea care pleca spre curțile cele mai bogate ale Europei și că orașul era împânzit de canale, pe care se putea ajunge până la Veneția. Vom găsi urmele istoriei, însă, în numele străzilor (Via del Porto, Via delle Moline, Via Riva Reno ș.a.), iar dacă ajungeți pe Via Piella, în centrul vechi, veți descoperi o fereastră încântătoare spre unul din vechile canale, rămas până în zilele noastre.

Dacă nu sunteți convinși că Bologna arăta altfel decât azi, puteți face o vizită în subteranele orașului, unde veți găsi vechile canale, astăzi acoperite.
Încă din secolul XI, Bologna a realizat o grandioasă operă hidraulică, care a adus apa în oraș, prin numeroase canale, folosite nu numai la transport, dar, mai ales, la acționarea numeroaselor mori de grâu și mătase.

Se spune că tehnica producerii mătăsii a fost adusă la Bologna de către meșterii lucchezi, dar bolognezii au fost primii care au început să toarcă firul de mătase folosind puterea morilor hidraulice. Un secret care a fost păstrat cu strășnicie, sub amenințarea pedepsei capitale. Astfel că, prin secolul XIV, Bologna devine principalul centru de producere a mătăsii din Italia. În oraș soseau gogoșile de mătase produse în zonele învecinate și plecau cel mai fin voal și cele mai delicate țesături de mătase. Întregul proces de producție se petrecea între zidurile orașului, căci taxele percepute pentru  tot ce intra și ieșea de aici reprezenta o sursă importantă de venit pentru administrație.
Piața gogoșilor de mătase se ținea unde astăzi se află Piazza Galvani, în spatele bisericii San Petronio. Gogoșilor li se aplica un aer cald, pentru a omorî fluturii din crisalidă, apoi, prin scufundări repetate în apă (necesară dizolvării sericinei și dezlipirii firului), din gogoașă se desprindea firul de mătase, care putea ajunge la 600-700 m. Urma, apoi, toarcerea cu ajutorul morilor (răsucirea firelor pentru a le da rezistență). Morile erau construite în interiorul caselor de locuit (vă amintiți că tehnica era secretă...) și ajunseseră să numere cîteva sute. După aceea, urmau țeserea și vopsirea, iar țesăturile obținute erau apoi exportate.
Două operațiuni erau făcute în întregime de femei: extragerea firului de mătase din gogoașă și realizarea țesăturilor (la războiul de țesut). În rest, era numai treabă de bărbat. În celebrele mori lucrau numai bărbați, căci femeile nu puteau ține un secret și, în plus, nici nu ar fi putut fi pedepsite, dacă divulgau secretul, căci nu erau subiect de drept.   
Bologna a continuat să producă mătase timp de câteva secole, până când revoluția industrială și revoluția franceză  i-au dat lovitura de grație.
Odată cu prăbușirea monarhiei franceze, cererea de mătase a scăzut vertiginos. Cu toate acestea, autoritățile bologneze au decis să subvenționeze producția, ceea ce s-a întâmplat timp de 6 ani, iar mătasea a început să se acumuleze în depozitele bisericii Baraccano. Trupele lui Napoleon și-au însușit fără remușcări întreaga cantitate, ceea ce a dus la falimentarea industriei mătăsii la Bologna. Se mai povestește că, după aceea, meșterii bolognezi au plecat la Lyon și au contribuit la faima mătăsoasă a acestui oraș.
Cât despre canale...acestea au fost acoperite rând pe rând, mai ales prin anii '50, când a avut loc o resistematizare a orașului, în vederea modernizării, ștergerii urmelor lăsate de război și din necesități de igienă.
Canalele, însă, nu asigurau și apa potabilă. Aceasta era obținută din diverse izvoare. Astăzi, însă, o parte din apa de băut este adusă în oraș prin vechiul apeduct roman, subteran, lung de 18 km, repus în funcțiune în 1881, care alimentează și fântână Nettuno din Piazza Maggiore. Au trebuit să treacă atâția ani pentru a ne întoarce la lucrările realizate de romani!
Matasse
Am aflat această poveste de la Muzeul Patrimoniului Industrial, ocazie cu care am descoperit de unde vine cuvântul mătase, în timp ce, în alte limbi se numește seta, soie, silk, etc. Seta este firul de mătase crudă, obținut prin împletirea filamentelor provenite de la mai multe gogoși. Firul crud trece, apoi, prin fuior și se strânge într-o legătură de fire, denumită matasse, care urmează, apoi, celelalte faze ale producției.  
Dacă doriți să vedeți cum arăta Bologna morilor de mătase, vă invit la Muzeul de istorie al orașului, foarte interesant, de altfel și foarte bine realizat, folosind cea mai modernă tehnologie.
Până la urmă, aceasta nu este o poveste tristă. Bologna nu mai este capitala mătăsii, dar a devenit un centru de excelență pentru industria mecanică și electromecanică (Maserati este doar cel mai cunoscut nume). Mintea ingenioasă a bolognezilor și fascinația pentru tehnică s-au păstrat de-a lungul secolelor și poate că vor reuși, încă o dată, să îi ajute să treacă cu bine peste vremurile astea grele.

9 comentarii:

  1. Revolutia industriala din Anglia si Marea revolutie franceza au dat, intr-adevar, lovitura de gratie industriei matasii de la Bologna. Dar ea agoniza de multa vreme, deoarece nu a reusit sa devina o industrie care sa produca pentru un numar mare de consumatori. Orice s-ar spune, nici azi, cat de ieftina este acum matasea, nu sunt dispusi multi (mai ales pentru munca fizica) sa asude in haine de matase. Industria matasii de la Bologna a intrat in agonie dupa descoperirea Americii, odata cu celelalte "industrii" (de fapt, mestesuguri mai bine organizate si inzestrate tehnic) din sfertul de nord al Italiei. Axa comertului mondial s-a mutat atunci din Mediterana in Atlanticul de nord. Deci Columb nu a adus prea mare pricopseala locurilor de bastina, care au inceput sa decada din punct de vedere economic. Probabil ca pe aici se presimtea una ca asta, de vreme ce in Italia nu s-a gasit nimeni care sa finanteze expeditia lui peste ocean. Dar s-a gasit acolo unde era nevoie de iesirea din izolarea geografica. Asa se scrie istoria...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știam eu că ai să dai vina pe americani și pentru sfârșitul legendei mătăsii la Bologna. Dar cum îți explici că revoluția industrială din Anglia a avut loc în Anglia, nu în America, la câteva sute de ani dupa descoperirea lui Columb?

      Ștergere
  2. Interesant articolul. Sper sa revin curand in Bologna, am fost o singura data si , din cauza vremii urate, am ratat vizitarea subteranelor si un rafting pe canalele din oras. Tu ai fost deja?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu am ajuns prin subteranele Bolognei. Te aștept să mergem împreună.

      Ștergere
  3. interesant. de aia e bine din cand in cand sa mai intri intr-un muzeu (la mine ma refer, ca in ultima perioada nu s in the mood, si adevarul e ca tre sa fii in starea necesara). prin Bologna doar am trecut deci as vrea sa merg odata si odata...bine, prin multe locuri din Italia as vrea eu sa merg :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muzeele spun povești interesante, pe care nu le găsești doar plimbându-te pe străzi. Trebuie doar să ai răbdare și să fie și ele bine făcute, și didactice. Cum sunt cele din Statele Unite, de exemplu. Cum este Muzeul de istorie al Bolognei sau, chiar, Muzeul Antipa din București (deși, în cazul celui din urmă, explicațiile exponatelor nu mi se par prietenoase și la îndemâna vizitatorilor).

      Ștergere
  4. Foarte frumos articol, Mirela. Mi-ar fi plăcut să fac traseul şi în canalele subterane, dar poate data viitoare. Oricum, mă bucur că am reuşit să dau, din întâmplare, deşi ştiam de ea, de fereastra de care vorbeşti. Imaginea este surprinzătoare, cel puţin aşa a fost pentru mine, chiar dacă citisem despre canalele care au fost cândva în oraş.
    Dar deşi am fost două zile acolo, nu am văzut tot ce mi-ar fi plăcut... însă e aproape de Bucureşti, ca să zic aşa, în 2 ore sunt acolo. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu am vizitat subteranele Bolognei, apeductul roman ș.a. Putem face o echipă feminină și să mergem împreună. O italiancă m-a sfătuit să aleg o vizită ghidată, căci "aerul este cam închis și rău-mirositor, măcar cineva care să-ți povestească să fie".

      Ștergere