marți, 10 decembrie 2013

Perugia, Perugino, Perugina

Mi-am dorit mult să vizitez Perugia și, în final, am reușit. Am descoperit un oraș în care găsești un pic din toate minunile pe care Italia le-a dat omenirii: construcții etrusce și romane, colțișoare medievale, comori renascentiste, trenuri suspendate, ceramică și multă ciocolată, căci, fără să știm, am nimerit la Eurochocolate, tradiționalul târg de ciocolată (despre Perugina v-am povestit deja). Poate că acest amestec cu de toate, poate că standurile cu ciocolată împrăștiate prin centru și aglomerația aferentă mă împiedică să îmi creez o imagine bine definită pe care să o asociez cu Perugia.
 Și, totuși, prima imagine care îmi apare în minte este Fontana Maggiore, o bijuterie arhitectonică, construită în 1275-1278. Este împodobită de statui create de Nicola și Giovanni Pisano, care descriu cu multă expresivitate viața oamenilor din Evul Mediu: calendarul lucrărilor agricole, semnele zodiacale, cele 7 arte liberale, sfinți, figuri alegorice și mitologice, oameni iluștri ș.a. Fântâna se află în centrul centrului, în Piazza IV Novembre, și o poți admira în voie, stând pe scările catedralei, locul predilect de observație și de odihnă pentru turistul ostenit. Catedrala, începută în 969, are o fațadă simplă, în parte neterminată, dar interiorul, un amestec armonios de stiluri, este amplu și luminos. Alături se află Muzeul Capitolar, care găzduiește valoroase opere medievale, dar, principala atracție, pentru mine, a constituit-o zona arheologică, care este mult mai extinsă decât partea vizitabilă, unde se văd, suprapuse, urmele orașului etrusc, roman și medieval. 


Pe cealaltă latură a pieței se află impunătorul Palat al Priorilor, centrul administrativ și juridic al Perugiei, pe vremea când era un oraș liber, adică prin secolul XIII, și unde și astăzi este sediul Primăriei. Pe fațada dinspre piață se găsește copia grifonului perugin și a leului guelf, simbolurile orașului (originalele sunt înăuntru). Pe latura dinspre Corso Vannucci, trecând pe sub un splendid portal, se ajunge la Galeria Națională a Umbriei, care conține o colecție bogată de picturi și sculpturi din secolele XIII-XIX, printre care Beato Angelico, Piero della Francesca, Pinturicchio, Gentile da Fabriano, Benozzo Gozzoli ș.a. Protagonistul este, însă, Pietro Vannucci, zis Perugino, după numele orașului în care a trăit și a lucrat o mare parte din viață.
Înainte de a face o plimbare pe Corso Vannucci, strada cea mai largă, elegantă și animată, merită vizitat Collegio del Cambio, sediul breslei schimbătorilor de bani, sau de valută, cum am spune noi astăzi, bogat decorat cu frescele lui Perugino și intarsii în lemn.  
La capătul străzii Vannucci se află Piazza Italia, unde, pe vremuri se găsea Rocca Paolina, o fortăreață construită de papi și demolată, cu furie, de locuitori, în 1860, odată cu unitatea Italiei, când Perugia a ieșit din statul papal și s-a alăturat regatului Italiei. De aici ni se oferă o panoramă magnifică asupra orașului, care pare construit în mijlocul unui amfiteatru, și a colinelor umbre.
Noi am avut un card de 10 euro cu care am putut vizita, în 48 ore, 5 muzee și am avut o reducere de 4 euro la parcare. Pe lângă cele deja menționate, am mai vizitat Capela San Severo cu fresce de Perugino și de elevul său, Rafael, Puțul etrusc (Pozzo Etrusco), Muzeul Național de Arheologie al Umbriei și Muzeul Porților și Zidurilor Orașului - Cassero di Porta S.Angelo (sunt mai mult de 5 muzee, dar unele erau gratuite). Lângă acesta din urmă se află una din cele mai vechi biserici creștine din Italia (sec V-VI), de o mare și frumoasă simplitate, situată pe o înălțime cu vedere la orașul vechi.
Accesul în oraș se face pe scările rulante sau, mai bine, lăsați mașina la marginea orașului și luați minimetrò, o combinație de metrou și funicular: vagoane cu capacitatea de 25 persoane, complet automatizate (fără vatman), care circulă pe o linie ferată suspendată deasupra orașului.
În privința cazării, am urmat sfatul ghidurilor turistice de a nu sta în oraș, ci de a profita de farmecul colinelor umbre: am găsit un agroturism la 12 km de Perugia (la aceeași distanță de Assisi și la 19 km de Deruta, important centru de ceramică), într-un peisaj mirific, în mijlocul unei livezi de măslini.  

5 comentarii:

  1. Superb, vreau adresa de la agroturism :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.giuncheto.it/vacanze.it.html
      Proprietarul e un băiat f.drăguț, pe nume Massimiliano.

      Ștergere
    2. Mulţumesc mult, sper să reuşim să ajungem odată cu venirea timpului frumos. Mulţumesc!

      Ștergere
  2. Din povestirea ta, cu claritate, reiese un singur lucru: nimic nu a fost mai important in toata excursia decat targul de ciocolata! Celelalte au fost simple intamplari, de la metroul peruginilor (na, ca mi-a ramas si mie gustul!), adica al peruginezilor, pana a diversele monumente, expozitii si exponate imprastiate pe raza orasului. Nici nu ar fi avut rost, pentru ca astia sunt toti niste tipi care, din mos-stramosi, se tin de neamuri si, de aici, de gasti s.a.m.d., ca nu vreau sa extind subiectul. Dar pana si in pictura, nu stiu ce-mi veni, sa luam doar exemplul familiei Carracci. Astia au avut succes pentru ca erau veri si s-au ajutat unul pe altul. Desi tatii erau frati, de niciunul nu s-a auzit ca ar fi fost pictor cu oarecare succes. Nici din copiii lor (adica plasmuiti de Annibale, Agostino si Lodovico, astia care au avut talent), nu s-a ales nimic in pictura. Adica se vede ca nu aveau talentul in sange. O exceptie ar fi, totusi, dar este a unui pacatos: Fra Filippo Lippi. Smecherul a ajuns preot la o manastire de maici si, cum se apucare sa picteze, a pacalit o fraiera care sa-i fie model pentru Sfanta Fecioara, si a lasat-o gravida (adica el si Sfantul Duh, nu?! Vezi ce magar? Ceva-ceva, se mai spala cu rezultatul, adica Filippino Lippi, altul care a ajuns vedeta (pe vremea aia era mai altfel decat acum cu vedetele astea). Fiul lui a facut ce-a facut si a ramas si el in istoria picturii, adica avea niste talent ramas de la pacatosul ala de tata, care avea de unde sa dea. Dar asa s-a intamplat destul de rar si concluzia ar fi ca, daca nu esti un mare pacatos, nu mosteneste nimeni talentul tau.Cred ca de smecheria asta au aflat unii, de pe la noi, care n-au talente artistice, dar ce mai conteaza?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E clar că mi-a întunecat ciocolata mintea, că nu văd nicio legătură între ce povestești tu și ce am văzut noi la Perugia. Poate reușești să mă luminezi, că m-am dezintoxicat (un pic) de ciocolată si poate reușesc să fac legătura.

      Ștergere