sâmbătă, 31 octombrie 2015

Lisabona din tramvaiul 28

Lisabona este, de acum, o amintire.
O amintire frumoasă cu miros de sardine la grătar, scârțâit de tramvai galben cățărându-se pe străzile în pantă, înguste și șerpuitoare, case îmbrăcate în faianțe frumos decorate (azulejos) cu balcoane elegante în fier forjat, pavajul artistic (tradiție portugheză de peste 170 de ani), belvederi (miradouro) fascinante cu orașul coborând spre mare (de fapt, râul Tejo care se varsă în ocean printr-un estuar), un aer proaspăt și adeseori vântos, cu arome și sclipiri de ocean, cu lumina aceea specială, o stare de bine, în care grijile dispar, alungate de beția clipei prezente.

Tramvaiul 28 este calea cea potrivită pentru a porni în descoperirea orașului. Este mereu plin de turiști, cu atât mai veseli și euforici, cu cât orele sunt mai înaintate (ca de obicei, italienii sunt cei mai zgomotoși), care participă amuzați la încercările măiestre ale conductorului de a-și croi drum printre mașinile parcate fix pe linia de tramvai.
Gândul te duce imediat la orașul San Francisco: același pod Golden Gate (aici se numește 25 Aprilie, după ziua în care portughezii au scăpat, în 1974, de dictatura instaurată de Salazar), același tramvai vintage, aceleași străzi care urcă și coboară la nesfârșit, aceeași vecinătate cu marea cea mare.
Doar că în loc de Alcatraz, în depărtare se vede Cristo Rei, statuia uriașă ridicată drept mulțumire că Portugalia nu a cunoscut ororile celui de-al doilea război mondial, care îți amintește de statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Nu vedeam mare diferență.
Apoi, treptat, descoperind mai bine orașul, mi-am dat seama că frumusețea Lisabonei este frumusețea unei măreții decăzute, cu o istorie intactă pe ici, lustruită pe colo, în care modernitatea nu a reușit, încă, pe deplin, să schimbe regulile locului. Poate, și de aceea, aici m-am simțit ca-ntr-o poveste. Orașul mă atrăgea și mă chema să-l hoinăresc la nesfărșit, precum tentațiile din pădurea fermecată. Baixa, Alfama, Chiado, Lapa, Bairro Alto, Parque das Nações...Fiecare cartier are câte ceva aparte de descoperit.

2 comentarii:

  1. Este o tara interesanta, cu siguranta. Din punctul meu de vedere, este interesanta ca fiind, de fapt, o tara extrem de occidentala, pentru ca istoria a scutit-o de influentele balcano-bizantine sau est-europene. Ca atare, nici capitalismul salbatic nu este present, sau, cel putin, nu se afla la vedere. Pe de alta parte, turismul imi pare foarte industrializat, adica stiu sa valorifice la maxim (cred eu) chestii minore fata de noi. Dar cum noi nu contam decat la resurse nevalorificate sau furate de cine apuca, sa acceptam ca portughezii au o cultura minora fata de francezi sau italieni. Daca portughezii se pricep, totusi,sa se "vanda" atat de bine, cum s-ar putea valorifica mai bine nemtii(de exemplu) in locul lor?
    Lasand filosofia la o parte, eu am fost cel mai impresionat de faptul ca am putut cumpara vreo 15 feluri de ceai de la Lisabona. Recunosc ca placerea ceaiurilor este un semn clar de batranete. Deh, era fatal...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Placerea ceaiurilor...te referi la cumparat sau la băut. Pentru că mie îmi place să beau ceaiurile cumpărate de tine. E tot semn de bătrânețe?
      Ce înseamnă că portughezii au o cultură minoră? Nu au pictori de talia lui Leonardo da Vinci sau sculptori precum Michelangelo? Sau e murdar pe străzi și oamenii sunt înculți? În fine, chiar dacă Michelangelor nu este portughez, e o adevărată încântare traiul în Portugalia. Și asta contează, până la urmă, nu?

      Ștergere