miercuri, 22 iunie 2016

Conacul Bălceștilor

Am trecut de nenumărate ori pe drumul ce leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, fără să bănuim, ignoranți, că în apropiere există un loc care merită din plin un popas.
Într-un peisaj pitoresc, la marginea comunei Nicolae Bălcescu, în apropierea pădurii, se află Conacul Bălceștilor și vechea biserică de lemn, ctitorie a familiei, strămutată din localitatea Gâltofani.
Totul este bine îngrijit, muzeul este liniștit, dar la acareturi este destulă animație. Aveam să aflăm că aici au loc frecvent tot felul de activități: tabere de pictură, de restaurare a icoanelor pe lemn, proiecții de film și tot felul de ateliere pentru copii.
Conacul a fost construit, la 1828, de părinții lui Nicolae Bălcescu, care și-au luat numele de familie de la moșia Bălcești, pe care se află casa. Nicolae Bălcescu s-a născut în București, în mahalaua Boteanu și, chiar dacă nu există nicio mărturie a vizitei sale, este de presupus că a trecut pragul conacului.
În 1948, Radu Mandrea, un strănepot de frate de-al lui Bălcescu, pe vremea aceea, directorul CEC-ului, donează conacul statului român spre a fi loc de odihnă și creație pentru oamenii de cultură. 
În 1968, în urma vizitei lui Ceaușescu, conacul se transformă în muzeu.
Puține mai sunt obiectele originale care decorează sălile, dar mobilierul, covoarele și tablourile achiziționate de muzeu încearcă să renască atmosfera de început de secol XX.
Mi-au plăcut diversele sobe cu cahlele realizate în Mânăstirea Văcărești după model german renan. Am admirat și mobilierul din lemn pirogravat cu modele tradiționale românești (redevenite la modă, astăzi). Sunt și câteva portrete valoroase ale familiei, pictate de Costin Petrescu, autorul marii fresce de la Ateneul Român despre istoria poporului român, precum și celebrul tablou al lui Bălcescu, realizat de Gh. Tattarescu.


În sălile destinate activității revoluționarului român se găsește și tabloul lui Camilian Demetrescu înfățișând sfârșitul tragic al lui Bălcescu la Palermo. Tabloul ar fi trebuit să facă parte dintre lucrările care urmau să comemoreze, în 1952, 100 de ani de la moartea lui Bălcescu. Dar comuniștii au considerat că subiectul nu încadrează cu optimismul ideologiei comuniste, iar tabloul a făcut parte din expoziția pe care comuniștii au realizat-o cu lucrările respinse, spre a fi criticate în voie. Ulterior, Camilian Demetrescu avea să devină unul dintre cei mai importanți artiști români din Italia, mai multe din tapiseriile sale fiind donate papei Benedict al XVI-lea, care le-a expus în sălile private de audiență de la Vatican (printre care și tapiseria reprezentându-l pe Sf. Gheorghe, patronul României, dedicată revoluției române din 1989). 
O secțiune a muzeului conține numeroase documente care povestesc despre activitatea lui Nicolae Bălcescu: înființarea societății secrete masonice Frăția, care avea să contribuie esențial la organizarea revoluției pașoptiste, editarea Magazinului istoric pentru Dacia, exilul la Paris și lucrul la opera Românii supt Mihai Voevod-Viteazul.
Avea să moară la Palermo, în 1852, de tuberculoză, fiind înmormântat în Mânăstirea Capucinilor. Deși mulți au încercat să îl aducă în țară, în vremuri mai vechi sau recente, trupul lui nu a putut fi identificat.
Erau multe lucruri învățate la istorie, peste care se așternuse demult praful. Am trecut puțin superficial printre sălile documentare, dar cred că un specialist sau un vizitator mai studios și mai puțin grăbit ar fi găsit destule lucruri interesante.
Multe dintre cele povestite le-am aflat de la ghid. Am plătit biletele, ghidajul și taxa foto. Și pentru fiecare bănuț dat, ghidul a ținut să ne dea ceva în schimb: pliante, magnet, poze.
Nu am venit cu mari așteptări, dar am plecat foarte plăcuți impresionanți. Și ne-am spus, încă o dată, că Omul sfințește locul.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu