Hoinăreli prin Salonic (I)

A fost nevoie de mai multe săptămâni de hoinăreli ca să ajung să cunosc acest oraș și să înceapă să îmi placă. La prima vedere, șirurile apropiate și neîntrerupte de blocuri aproape identice nu prea mi-au plăcut, nu îmi spuneau mare lucru. Apoi, am început să cunosc, rând pe rând, comorile și deliciile locului.
Orice povestire despre Salonic începe cu începutul: orașul poartă numele sorei lui Alexandru Macedon, Thessalonica, și a fost fondat în anul 315 î.Hr. de soțul acesteia, Cassandru. Este capitala actualei regiuni Macedonia, care l-a dat pe Alexandru cel Mare (născut în orașul Pella, la 40 km de Salonic), dar și locul în care dezbaterile și tensiunile legate de denumirea oficială a țării vecine, Republica Macedonia, sunt cele mai aprinse. Este al doilea oraș ca importanță, din Grecia, după Atena, și a fost al doilea oraș, după Constantinopole, în perioada Imperiului Bizantin.

Salonicul a avut o istorie zbuciumată. În anul 168 î.Hr. regatul Macedoniei a fost cucerit de romani, iar Salonicul devenind capitala provinciei romane Macedonia. În 1430, când a fost cucerit de turci, populația grecească aproape a dispărut. Localnicii au ales să se lupte până la ultimul decât să se predea turcilor. 

Pentru că orașul fusese depopulat, Imperiul Otoman a adus turci și, mai apoi, i-au invitat pe evreii (sefarzi) izgoniți din Spania și Portugalia, după 1492, să se stabilească aici. Evreii s-au simțit foarte bine, s-au înțeles și au colaborat cu turcii (de exemplu, evreii confecționau în Salonic uniformele ienicerilor din imperiu), astfel că, într-o vreme, reprezentau mai mult de jumătate din populația orașului. 

Când Salonicul a redevenit al grecilor, în 1912, aceștia erau în minoritate. A fost vitală pentru ei punerea în practică a unei politici de reelenizare, începând cu numele orașului, care a redevenit Thessaloniki, precum în vremurile străvechi. Au plecat turcii, prin schimbul de populații din 1923 și au venit mulți greci din Asia Mică. Nu s-a mai auzit nimic nici despre vlahi. Bulgarii au plecat și ei, dar nu s-au lăsat duși prea ușor, căci aveau pretenții asupra orașului și nu mult a lipsit ca Salonicul să se găsească azi în Bulgaria. Au început să plece și evreii, iar în al doilea război mondial au fost, practic, exterminați (din cei 60.000 evrei deportați s-au întors ceva mai mult de 1000). Au fost confiscate toate proprietățile evreilor, cimitirul lor a fost distrus de nemți, iar pietrele cu inscripții de sute de ani au devenit material de construcție pentru drumuri. Astăzi, în locul cimitirului a fost construită Universitatea Aristotel, iar evreii au început să se întoarcă în oraș, cu afaceri. 

Dar orașul nu a avut liniște nici după terminarea războiului: a început războiul civil (1946-1949), mulți greci comuniști s-au refugiat în țările din lagărul comunist, inclusiv în România, unde s-a mutat și sediul Partidului comunist grec. A urmat Dictatura coloneilor (1967-1974). Vremurile s-au schimbat o dată cu aderarea la UE, în 1981. Ultimii ani, însă, au cunoscut frământări sociale, pe fondul crizei financiare și a datoriei externe. Politicienii spun că țara e pe drumul cel bun și criza a rămas în urmă, dar manifestațiile continuă să agite orașul, cu orice ocazie.

Rotunda este monumentul meu favorit. A fost construit în anul 306 A.D. din porunca tetrarhului Galeriu, după modelul Panteonului din Roma. 

Nu se știe cu exactitate în ce scop a fost înălțat, poate spre a fi mausoleu sau templu. Spre sfârșitul secolului al IV-lea a devenit biserică, iar pe vremea dominației otomane a fost transformat în moschee și dotat cu un minaret. Minaretul este singurul rămas în oraș, scăpat de furia grecilor care au încercat să șteargă orice urmă lăsată de turci. Frumusețea este dată de simplitatea formei, dar și de mozaicurile interioare, atâtea câte s-au mai păstrat. Astăzi a redevenit biserica Sfântul Gheorghe. 

Alături de Rotundă, se află celebrul Arc al lui Galeriu, menit să celebreze victoria asupra perșilor în bătălia de la Satala (azi în Armenia), din 298 A.D. Pot fi admirate încă panourile de marmură cu sculpturi în relief. Atunci când era întreg, arcul trecea peste Via Egnatia, strada construită de romani în continuarea Viei Apia, pentru a face legătura dintre Dyrrhacium (astăzi, Durres, în Albania) și Bizanț (devenit, ulterior, Constantinopole). Salonicul se afla, așadar, pe autostrada care lega Roma de Constantinopole, iar poziția aceasta strategică la mare, la întretăierea de drumuri dintre vechea și noua Europă, i-a adus prosperitate de-a lungul veacurilor. Grecii de azi aspiră să îi confere un rol însemnat comercial, dar și politic în regiune, pentru vremurile ce vor veni.


În continuarea Arcului se găsesc ruinele fostului palat al lui Galeriu, unul dintre cei patru tetrarhi ai Imperiului Roman, inițial cezarul lui Dioclețian, iar ulterior, după abdicarea acestuia, în 305 AD, devenind august. Se pare că mama lui Galeriu, Romula, era de origine dacă, născută în localitatea cu același nume, astăzi localitatea Reșca din județul Olt. Galeriu a ales Salonicul ca reședință în partea de răsărit a imperiului, condusă de el. Palatul lui grandios avea o splendidă vedere la mare, iar în depărtare, în zilele limpezi, se putea admira Muntele Olimp. Și astăzi, piața Navarinou, care găzduiește ruinele palatului, este un loc liniștit, unde îți poți savura cafeaua, lenevind la soare sau meditând la trecerea timpului. 

În apropiere se pot vedea resturile zidurilor de apărare, care înconjurau orașul bizantin și apoi cel otoman. Dacă și astăzi sunt impresionante, ne putem imagina cum arătau în timpurile în care Salonicul se afla în calea atacurilor de tot felul. Din sistemul de fortificații face parte și cetatea ce veghează deasupra orașului, Heptapyrgion (ceea ce înseamnă 7 turnuri, deși are 10), cunoscută mai ales cu numele otoman Yedi Kule.
Priveliștea asupra orașului este minunată, iar o plimbare până aici este plină de farmec, pe străduțele de case cu iz otoman, cu balcoanele de lemn ieșite în afară și câteva fântâni în paragină. Pe vremea stăpânirii otomane, partea de sus a orașului era locuită de turci, căci aici aerul era mai răcoros, iar casele mai răsfirate, înconjurate de grădini înmiresmate. Jos trăiau grecii, atât câţi mai rămăseseră după cucerirea otomană din 1430, dar, mai ales evreii.
Astăzi, cartierul Ano Poli este unul din locurile cele mai pitorești, unde se găsesc câteva dintre cele mai vechi și prețioase biserici bizantine: biserica Sfântul Nicolae Orfanul, mânăstirile Latomou (Hosios David) și Vlatadon (unde a predicat, conform tradiției, Sfântul Paul, în timpul vizitei sale misionare la Salonic). Sfântului Paul îi este închinată și biserica grandioasă construită tot în partea de sus a orașului, în afara zidurilor.
Pe drumul în jos, spre mare, se găsește Forumul Roman (Agora), inima orașului roman. Sub șantierul arheologic se găsește un muzeu subteran în care se pot afla multe informații despre cum arătau locurile pe vremea stăpânirii romane. În apropiere se aflau resturile unei colonade de statui romane, numite în limba sefardă Las Incantadas, întrucât se aflau în inima cartierului evreiesc. Au rezistat până în 1864, când, cu voia guvernatorului otoman, arheologul francez Emmanuel Miller le-a dus în Franța și astăzi sunt expuse la Luvru. La muzeul parizian se pierd în bogația de exponate, dar dacă ar fi rămas pe loc...
Mai jos de Agora începe Piața Aristotel, salonul orașului, cum ar spune italienii. Este o mostră de cum ar fi trebuit să arate Salonicul, dacă planurile arhitectului francez Ernest Hébrard de reconstrucție a orașului după Marele Incendiu din 1917 ar fi fost duse până la capăt. I se reproșează de unii că stilul este colonial și seamănă cu proiectele lui din Africa și Asia, dar spațiile sunt largi și clădirile frumoase și colorate. Aici se găsește și luxosul Hotel Electra de 5 stele, care se spune că aparține călugărilor de pe Muntele Athos.
Hoinăreli prin Salonic (I) Hoinăreli prin Salonic (I) Reviewed by Mirela on joi, ianuarie 24, 2019 Rating: 5

Un comentariu

  1. O prezentare extraordinară.Luxul de amănunte te face sa vezi cu alți ochi frumusețile Salonicului.Profesoara de romana dna Popescu ar fi tare mândră dacă ar citi aceasta prezentare.Felicitari!.Esti un ghid si însoțitor
    minunat,talentat si bine informatEu nu pot fi decat fericita cu asa fata!!!

    RăspundețiȘtergere

nRelate Posts Only