Sankt Petersburg, orașul poleit cu aur

Când mă gândesc la Sankt Petersburg, îmi vin în minte, în primul rând, bisericile și palatele poleite cu aur. Vechea capitală a imperiului pare să fi renăscut, strălucitoare, în lumina blândă a soarelui nordic de la Marea Baltică.

Sankt Petersburg este orașul lui Petru cel Mare, care l-a înființat în 1703, pe un teritoriu cucerit de la suedezi și i-a dat numele după protectorul său, Sfântul Petru. Sovieticii i-au schimbat numele în Leningrad și este greu să ne imaginăm astăzi vremurile teribile prin care a trecut în timpul asediului din cel de-al doilea război mondial. Azi a revenit la vechiul său nume, Sankt Petersburg, deși regiunea în care se găsește continuă să se numească Leningrad.

Orașul, construit după modelul metropolelor europene, a devenit imediat noua capitală a Imperiului rus. Dar ceea ce vedem noi astăzi nu este decât într-o oarecare măsură opera lui Petru cel Mare, cât mai ales a celor ce îi vor urma, printre care și Ecaterina cea Mare. Legătura cea mai vizibiă dintre cei doi este chiar statuia ecvestră în bronz a lui Petru cel Mare, ridicată pe malul Nevei, de către Ecaterina cea Mare, care nu era decât soția germană a nepotului lui Petru, dar care avea să devină împărăteasa care a marcat atât de profund destinul Rusiei.

Orice plimbare ar trebui să pornească de acolo de unde a început orașul: fortăreața Petru și Pavel, așezată pe insula Vasilievschi, în mijlocul Nevei, râul care străbate orașul și îl leagă de Marea Baltică.

Catedrala Sfinții Petru și Pavel reprezintă un important punct de reper, cu cupola sa aurie, înaltă de 122,5 m. Aici sunt înmormântați toți țarii Rusiei începând cu Petru cel Mare și terminând cu ultimul țar, Nicolae al II-lea și familia sa, uciși de bolșevici lângă Ekaterinburg, în 1918 și reîngropați aici în 1998 (cu excepția rămășițelor țareviciului Alexei și a uneia dintre surorile lui, Maria, care au fost descoperite de-abia în anul 2007, nefiind îngropate, în 1918, împreună cu restul familiei, dar care urmează să fie aduse în catedrală).

Mormintele lui Petru cel Mare și al Ecaterinei cea Mare

Capela Sfânta Ecaterina unde sunt înhumate rămășițele ultimilor Romanovi

Pe insulă se află și Muzeul de stat al istoriei orașului Sankt Petersburg, deosebit de interesant pentru cei dornici să cunoască mai multe despre istoria orașului și a țării. Închisoarea destinată deținuților politici, care a funcționat aici din 1720 până în 1924, este impresionantă nu atât prin ceea ce se vede - niște celule sărăcăcioase, ci prin poveștile din spatele lor. Aici au fost închiși Dostoievski, Gorki, Troțki, Tito ș.a.

Chiar în fața fortăreței, pe malul celălalt al Nevei, se află vestitul Palat de Iarnă, reședința țarilor, care găzduiește o parte din Muzeul Ermitage. Muzeul este grandios, unul dintre cele mai mari din lume, dar și mai frumoase.

Imaginea palatului apare adeseori în serialul rusesc Ecaterina (2014), care se petrece, în mare parte, în clădirile palatului. Ecaterina a II-a era mare iubitoare de artă și ei i se datorează, în mare parte, comorile adunate aici. 

Am petrecut două zile întregi și multe săli le-am parcurs în pas vioi. Adăpostește bogății nenumărate și, unele, nebănuite: exponate, statui și bijuterii antice din multe colțuri ale lumii, o colecție uriașă de tablouri ale unor pictori celebri, ceasul păun, camera de malachit ș.a. Sălile sunt foarte frumos decorate, suntem doar în palatul țarilor! Dacă nu vreți să stați exagerat de mult la coadă, încercați să cumpărați bilete de intrare de la automatele din curte. Pisicile sunt gazdele nevăzute ale muzeului: există peste 70 de pisici, care trăiesc în subsoluri, fiind urmașele celora care populau palatul pe vremea țarinei Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare, și care aveau rolul de a vâna șoareci. 

Sunt și alte palate prin oraș, nu am reușit să le vedem, dar am ajuns, în schimb, la Țarskoe Selo (astăzi, orașul Pușkin), una din reședințele de vară ale țarilor, construită pentru Ecaterina I, soția lui Petru cel Mare, la 24 km de Sankt Petersburg.

Aici, în palatul Ecaterinei, se găsește renumita cameră de chihlimbar (reconstruită), dar și grandioasa și strălucitoarea sală de bal, cu statui și decorațiuni poleite cu aur (ghida povestea că pentru o statuie s-au utilizat 2 kg de aur). Palatul a suportat pagube importante în cel de-al doilea război mondial, dar rușii i-au redat splendoarea de altădată. Alături de palatul Ecaterinei se găsește palatul lui Alexandru, reședința preferată a ultimul țar.

Camera de chihlimbar

Clădirile sunt înconjurate de un parc imens, care merită o plimbare. Nu am reușit să achiziționăm bilete de intrare online, așa că am stat 6 ore la coadă, timp în care am oscilat între enervare și amuzament, căci eram înconjurați de o mare de asiatici, care se tot înmulțeau în fața noastră, fără să se sinchisească de noi, fraierii de europeni.

La Peterhof, cealaltă reședință a țarilor, construită de Petru cel Mare, am ajuns cu vaporașul. A fost o plimbare foarte plăcută și am ajuns mult mai repede decât dacă am fi luat autobuzul.

Palatul cel Mare afișează bogație și lux demne de țarii imperiului rus. Reședința a fost edificată după modelul Palatului de la Versailles. Fântânile arteziene terasate și, desigur, poleite cu aur, oferă un spectacol de neuitat. Totul strălucește: statuile aurite, picăturile fine de apă în soarele apusului. E adevărat sau ești într-un basm?

Prin parcul imens și bine îngrijit te aștepți să apară la plimbare tinere domnițe în rochii lungi, mai ales dacă te-ai uitat la serialul de care povesteam mai sus despre Ecaterina cea Mare. Palatul Monplaisir, cel proiectat de însuși Petru cel Mare, oferă o priveliște minunată, dar cam vântoasă, asupra Golfului Finlandei.

Sankt Petersburgul are câteva biserici deosebit de frumoase și colorate.

Catedrala Sfântul Isaac, în care s-a căsătorit Petru cel Mare, are una dintre cele mai mari cupole din lume, a cărei strălucire, dată de aurul cu care a fost poleită, se vede de departe (din acest motiv, a fost vopsită în gri în timpul celui de-al doilea război mondial). Sovieticii au transformat-o în muzeu și așa a rămas și în zilele noastre.

Catedrala Mântuitorului de pe sângele vărsat a fost construită pe locul unde țarul Alexandru al II-lea a fost omorât la 13 martie 1881 de anarhiștii care nu erau de acord cu reformele pe care le inițiase, de unde și numele ei. Este edificată în stilul rusesc medieval și pare desprinsă din basme. Are cupolele în formă de bulbi de ceapă, fiecare altfel decorată și colorată. Mozaicurile interioare se întind pe 7.000 m2, consituind, după unii, cea mai mare colecție de mozaicuri din lume.

Catedrala Kazan, principala catedrală a orașului, este dedicată Sfintei Fecioare din Kazan, cea mai venerată icoană din Rusia (adăpostește o copie, originalul a dispărut în 1904). Arhitectura ne duce cu gândul la Catedrala Sfântul Petru de la Roma, iar ușile mari din bronz la porțile Paradisului ale Baptisteriului din Florența. Aici este înmormântat Mihail Kutuzov, comandantul armatei în timpul invaziei lui Napoleon, care, urmare tacticii generalului rus, a fost înfrânt, mai ales de frigul și de imensitatea teritoriului.

Mănăstirea Alexandru Nevsky, aflată la capătul estic al bulevardului Nevsky Prospekt, ne-a oferit ocazia să descoperim orașul de pe geamul autobuzului. Mănăstirea a fost construită de Petru cel Mare pe locul în care se presupune că prințul Alexandru Nevsky i-a bătut pe suedezi în anul 1240. Relicvele lui se află aici. Mănăstirea este printre cele mai importante din Federașța Rusă, având titlul de lavra. 

Nevsky Prospekt, cu o lungime de aproape 5 km, este principalul și cel mai frumos bulevard al orașului, cu magazine, cafenele și clădiri luxoase, construită de nimeni altul decât Petru cel Mare. Aici se găsește o frumoasă clădire în stil Art Nouveau, Casa Singer, fostul sediul al filialei ruse a celebrei companii americane de mașini de cusut. Astăzi, găzduiește cea mai mare librărie a orașului. 

Stațiile de metrou sunt la fel de frumoase ca la Moscova și, din cauza configurației terenului, se află la mare adâncime, stație Admiralteyskaya se găsește la 86 m sub pământ.

Orașul este străbătut de mai multe râuri, principalul fiind Neva, și de multe canale.

De la sfârșitul lui mai și până la mijlocul lui iulie, nopțile sunt albe, soarele nu apune și nu este complet întuneric, datorită apropierii de Cercul Arctic. Festivalul Nopților Albe umple orașul de oameni, dar principala atracție rămâne ridicarea podurilor de pe Neva. Este un adevărat spectacol, acompaniat de muzică, artificii și o mulțime nesfârșită de oameni. Cu toate acestea, podurile nu se ridică pentru spectacol, ci din rațiuni foarte practice: în timpul nopții, ambarcațiunile care vin din interiorul Rusiei, de pe Volga, se îndreaptă către Marea Baltică și, apoi spre restul lumii. Navigația pe Neva are  loc numai din aprilie în noiembrie, în celelalte luni, râul este înghețat.

Nu am mai ajuns la Teatrul Mariinsky, la fel ca celebrul Teatrul Bolșoi din Moscova, în parte din vina mea, în parte pentru că perioada când am vizitat orașul stagiunea stătea să se închidă. 

Am rămas cu câteva amintiri inedite legate de oraș, altele decât nenumăratele atracții turistice: noapte, oamenii se plimbau călare pe străzi, în fiecare autobuz există câte o persoană (o doamnă mai în vârstă, în general) care vinde sau controlează biletele, artiștii străzii cântau muzică rusească foarte faină, în timpul Festivalului Nopților Albe nu se putea cumpăra băutură de niciunde.

De la Moscova la Sankt Petersburg am ajuns cu trenul de mare viteză, Sapsan (Șoimul, în limba rusă), care a făcut cei peste 600 km în mai puțin de 4 ore. De la Moscova am plecat din gara Leningrad, iar la Sankt Petersburg am ajuns în gara Moscova. 

A petrecut două săptămâni în Rusia, la Moscova și Sankt Petersburg și totul a fost foarte interesant,  a fost excursia perfectă. Am păstrat niște amintiri foarte frumoase și sper să fi fost așa și pentru sora mea, care este tovarășul ideal de vacanță și explorat lumea.