luni, 26 decembrie 2011

Torino, cateva impresii


Torino este un oras cu care destinului i-a placut sa se joace, dar care a reusit mereu sa isi gaseasca un nou drum din care sa renasca. Torino a fost capitala ducatului de Savoia, iar in 1861 a devenit prima capitala a Italiei unite, vis care a durat numai cinci ani, pentru ca, dupa aceea, capitala s-a mutat la Florenta si, in fine, la Roma. Orasul isi cauta o noua ratiune de a exista si, in 1899, ia nastere FIAT (Fabrica Italiana de Automobile Torino), iar Torino devine un puternic centru industrial.
Dar nici miracolul economic nu avea sa dureze o vesnicie. Orasul este nevoit, inca o data, sa isi gaseasca o noua identitate si va cunoaste o profunda reconversie industriala, ramanand, in acelasi timp, un punct de referinta pentru industria automobilistica, telecomunicatii, cinematografie, publicare de carte si cercetare stiintifica. Jocurile olimpice de iarna, din 2006 (orasul se afla la poalele Alpilor), aveau sa ii dea un nou impuls si sa ii infrumuseteze infatisarea.  

Acum, dupa ce l-am vizitat, Torino ramane in memoria mea prin fastul nenumaratelor palate regale si maretia pietelor, cafenelele istorice, unde trebuie neaparat gustata bautura traditionala, bicerin, un amestec de cafea si cacao, Mole Antonelliana, cladirea simbol a orasului (o gasiti pe moneda de 2 eurocenti), care gazduieste un spectaculos muzeu al cinematografiei, Muzeul egiptean, cel mai mare din lume dupa cel din Cairo.
Anul acesta, Torino a redevenit capitala Italiei, macar in sufletul torinezilor, care au investit multa energie pentru a sarbatori 150 de ani de la unificarea Italiei. Merita remarcat felul in care torinezii si, in general, italienii au reusit sa celebreze acest eveniment. Au stiut sa povesteasca despre istoria lor, dar si despre excelenta italiana (in primul rand, moda), fara patriotismul acela fals pe care il cunoastem noi de pe vremea regimului comunist, ci cu mandria de a fi italieni. L'Unita d'Italia a fost celebrata nu numai de catre autoritati, ci de intreaga societate, altfel cum s-ar explica drapelul italian atarnat la numeroase balcoane sau vitrinele magazinelor decorate in culorile nationale?
Credeam ca unul din punctele comune pe care le avem cu italianii este felul negativ de a ne vedea pe noi insine. La noi pare sa fie ceva definitiv, fara speranta, italienii, insa, au niste puncte de sprijin care ii pot ajuta sa iasa la suprafata.    

6 comentarii:

  1. Imi place ca din fiecare articol invat ceva nou, lucruri pe care nu le gasesti nici in ghidurile turistice. Din data asta am invatat:
    1. FIAT inseamna Fabrica Italiana de Automobile Torino
    2. Bicerin este o bautura traditionala din Torino cu cafea si cacao
    3. Pe 2 eurocenti este o cladire din Torino
    Intrebare: De ce se gaseste un muzeu egiptean in Torino si mai ales al 2lea din lume.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce noroc ca ai fost la Torino, pentru a-ti putea aminti cat de fals era patriotismul pe vremea regimului comunist! In cazul fraierilor (eu, de exemplu), nu era fals deloc. Era, eventual, trist. Era fals, probabil, atunci ca si acum, mai ales pentru cei care vor sa uite de tara lor. Eu eram chiar si atunci mandru ca sunt roman, asa cum sunt si acum, fara legatura cu ce era sau este prost in tara mea. Dar discutia pe tema asta poate continua la nesfarsit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe mine nu m-a invatat nimeni sa fiu patrioata adevarata. Pe vremea copilariei mele, patriotismul se reducea la poeziile patriotice recitate seara de seara la tv. Asta nu inseamna ca mie acum nu imi pasa de tara mea. Dimpotriva, altfel nu as fi adus subiectul in discutie. Patriotismul, insa, si atunci, ca si acum, nu trebuie sa fie doar declamatoric, ca de exemplu "sunt mandru ca sunt roman!" Ce inseamna asta? Eu cred ca patriotismul trebuie sa fie practic, sa fie facut, nu spus.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că este bine să strangi tot materialul intr-o brosura -tip ghid - si apoi publicata pentru toti cei care vizitează orasul TORINO. Este greu să găsesti atatea amanunte,și atat de clar relatate ca in acest blog. Informatiile de tipul FIAT, BAUTURA traditionala sau cladirea de pe fateta italiana a monedei de 2 eurocenti dau turistului satisfactia cunoasterii unor detalii interesante despre TORINO sau ITALIA, in general.

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar daca am fost si eu in Torino am citit cu mare placere articolul tau si spre surprinderea mea am mai aflat lucruri noi, cum ar fi faptul ca nu am dat niciodata atentie monedei de 2 eurocenti....Torino este orasul meu de suflet si acum o sa-l am mai aproape de mine tot timpul...asta macar pana de sarbatori cand am sa ma reintorc sa-l vizitez fiindca tocmai am gasit o oferta pe flysky.ro si nu am rezistat sa nu profit de ea pentru a revedea locurile care imi sunt atat de drai si mi-au intrat la suflet. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept cu nerăbdare povestirile tale despre Torino. O să prinzi perioada când va fi iluminat feeric (Luci d'Artista: http://www.turismotorino.org/internaEvento.aspx?idA=267&idEvento=10801).

      Ștergere