Prin Hunedoara dacilor şi romanilor

Hațegul este locul potrivit pentru o vacanță de câteva zile. Găsești liniște, peisaje încântătoare, multă istorie, urme de daci și de romani și chiar de dinozauri.
Trebuie doar să explorezi agale locurile și să intri în vorbă cu oamenii, căci de la ei vei afla multe lucruri interesante.

Chiar dacă nu se găsește întocmai în Țara Hațegului, voi începe cu Sarmizegetusa Regia, pentru că este locul unde mi-am dorit cel mai mult să ajung. Departe de lume, în mijlocul unei păduri agitate de vânt, pare că dacii tocmai ce au plecat de aici. Au rămas doar niște pietre, dar cu puțină imaginație și cu ajutorul reconstituirilor pe care le-am găsit la Muzeul civilizației dacice și romane de la Deva, orașul prinde viață.

Brățările dacice recent găsite prin zonă ne lasă să credem că mai sunt și alte lucruri de descoperit. De altfel, în 2013, aici a fost găsită o matrice de bronz aparținând unui bijutier, o descoperire excepțională, care se poate vedea la muzeul din Deva. De aceea, locurile sunt înțesate de Jandarmeria montană.

Dacă la Sarmizegetusa Regia am ajuns cu mașina, pe noul drum construit din fonduri europene, la Blidari, singura cetate dacică necucerită de romani, am ajuns cu greu, pe jos, iar la cealaltă cetate dacică din apropiere, Costești, am mers pe un drum forestier. Nu sunt la fel de păzite și îngrijite ca Sarmizegetusa Regia, dar se pare că autoritățile au în vedere și soarta lor, mai ales că fac parte din patrimoniul UNESCO, alături de celelalte fortărețe dacice din Munții Orăștiei.

La Sarmizegetusa Ulpia Traiana, ruinele vechii capitale romane au început să depene povești datorită explicațiilor muzeografulului de la Muzeul de Arheologie din localitate (dr. Gică Băeștean). Pământul ascunde, încă, multe secrete, inițiativa unor săpături arheologice se lasă așteptată, sperăm ca efervescența edilitară care a cuprins și împrejurimile site-ului arheologic să nu facă prea mari stricăciuni.

Cele mai valoroase piese din orașul roman au fost luate de localnici, de-a lungul secolelor, pentru a le folosi la construcțiile lor (inclusiv pentru a face var din bucățile de marmură). Așa că, astăzi, poți găsi pietre romane prin temeliile bisericilor și în casele oamenilor. Cea mai reprezentativă este biserica din Densuș, una dintre cele mai vechi din România. Este emoționant să vezi cum ruinele vechiului oraș roman, coloane, sarcofage, statui ș.a. se regăsesc în construcția bisericii.

La fel de impresionantă este și biserica Sântamaria-Orlea. Domnul Nicu, custodele, ne-a povestit o mulțime de lucruri interesante și ne-a arătat în spatele grădinii resturile unui castru roman. Era mâhnit, ca toată lumea cu care am vorbit, că autoritățile nu se prea îngrijesc de aceste comori.

La Strei, biserica era închisă. Dar am sunat la primărie și un domn foarte amabil a trimis pe cineva cu cheia. Ca peste tot, alături de resturile romane, sunt impresionante frescele vechi de pe pereții interiori. La Streisângeorgiu, frescele erau mult deteriorate, dar la fel de impresionante. Biserica Ostrov este împrejmuită cu pietre de la Sarmizegetusa. Biserica Colț se restaura, dar ne-a plăcut peisajul și, mai ales, vecinătatea cu celebra cetate Colț, sursa de inspirație a lui Jules Verne, în Castelul din Carpați. 

Am alergat după dinozauri, dar nu am avut prea mult noroc. Este adevărat că nici nu am fost dispuși să colindăm prea mult după ei. La Berthelot-Nopcsa, Geoparcul dinozaurilor era închis, dar am făcut poze cu dinozaurul pitic din curte, Magyarosaurus dacus. În schimb, am avut plăcuta surpriză să descoperim vechea reședință a baronului Nopcsa (Nopcea, în română, căci el era român neaoș), dăruită de statul român generalului Berthelot și, în fine, donată de acesta Academiei Române, unde, în prezent, funcționează Centrul pentru conservarea bio şi geo-diversităţii în Ţara Haţegului-Retezat.

Am mai găsit și alte urme ale nobililor români maghiarizați, cei mai importanți dintre acești, cnejii Cândea (Kendeffy), dar clădirile erau fie în paragină (Râu de Mori), fie închise publicului (Sântamaria-Orlea). 

Dar Hațegul ascunde și alte comori. Există mai multe sate tradiționale, unde mai găsești gospodării vechi, cu case din bârne. Noi am fost la Clopotiva, unde, în fața uneia dintre ele și-a vărsat năduful chiar proprietarul. Era nemulțumit pentru că el dorea să își construiască o altă casă, lângă cea veche, dar autoritățile nu îi permiteau. Voia să scape de casa veche, de patrimoniu, dar nu reușea cu niciun chip. La Peșteana, un fiu al satului s-a întors la pensie și a creat, dintr-o casă veche, Muzeul Satului Hațegan. A adunat ce a mai găsit prin sat, inclusiv un sarcofag roman de la Sarmizegetusa. Este o plăcere să o asculți pe soția lui cum povestește despre fiecare obiect din casă și să te minunezi câte lucruri necesare traiului se produceau, pe vremuri, în gospodărie (și cât de puține facem noi astăzi). Un muzeu cu obiecte tradiționale există și în Hațeg, dar este mai interesant să vezi toate aceste obiecte acolo unde le este locul.

Nu puteam să ratăm rezervația de zimbri din Hațeg. Am aflat că cei mai mulți fuseseră aduși din Polonia și că o duceau bine până să sosească o femelă din Germania, donată de WWF (World Wild Fund), care a adus o boală ce a omorât mai mulți dintre ei. Calul de dar nu se caută la dinți, dar, în ziua de azi, ar fi bine să o faci.

Am ajuns, desigur, și la Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Drumul până acolo este prost, dar plin de florării, căci mulți sunt cei care vin aici cu un ghiveci cu flori. Am găsit câteva afișe distractive.

Pe oriunde te-ai plimba prin depresiunea Hațegului, munții stau de strajă și îți umplu sufletul cu frumusețea lor. Am urcat până la barajul Gura Râului, printr-o pădure în care toamna era în plină creație de culori. Ne-a ieșit în cale o vulpe, căci locurile erau pustii. Sus, la baraj, se intră în Rezervația Naturală Retezat. Ferice de cei care cutreieră locurile. 

Am depășit granițele Hațegului, căci nu puteam să nu ajungem la Deva și Hunedoara. 

La Deva am vizitat Muzeul civilizației dacice și romane și am rămas plăcut impresionați de obiecte le valoroase (matrița despre care am povestit), tehnologia modernă și explicații detaliate. În plus, este într-o clădire frumoasă, Palatul Magna Curia sau, cum mai este numit, castelul Bethlen. În apropiere am dat de frumoasa casă unde a trăit dr. Petru Groza. Am urcat, desigur, cu telecabina la cetate pentru a admira împrejurimile. Iar, la întoarcere, am dat de ....Nadia Comăneci și toate celelalte gimnaste si antrenori celebri, începând cu Bela și Marta și Bela Karolyi. Sunt busturile așezate la intrarea în complexul sportiv unde se antrena lotul național de gimnastică.

Castelul Corvinilor de la Hunedoara este impresionant și frumos, așa cum îl vedem în poze. Dar pozele nu arată ce este în jurul lui: un oraș industrial în paragină, înconjurat de munți de balast. Peisajele văzute de la ferestrele castelului sunt dezolante. Din liniștea Țării Hațegului am ajuns, dintr-o dată, la un obiectiv turistic mult mediatizat și vizitat de străini. Ne-am distrat corectând cu creionul panourile explicative, scrise într-o română tradusă cu google, cu virgule anapoda, cu o grămadă de "ca și" și multe gerunzii. Mi-ar fi plăcut să fie deschise mai multe încăperi și, dacă locurile tot sunt atât de vizitate, să fie mai bine amenajate și să încerce să recreeze ambianța istorică.

A fost o vacanță plăcută, în care am reușit să mă odihnesc, dar am și reușit să văd multe lucruri interesante. Deja îi duc dorul.