Granada, prima întâlnire cu Andaluzia

De ce aș scrie despre vacanța în Andaluzia? Au scris atâția, se găsesc nenumărate ghiduri, ce aș putea aduce nou? Nimic!
Scriu ca să nu uit, ca să recitesc cândva și să pot retrăi, într-un fel, atmosfera acestor locuri.
Andaluzia este un ținut plin de istorie și frumusețe. Am învățat multe lucruri interesante despre romani, vizigoți și mauri, despre Isabela de Castilia și Ferdinand de Aragon, despre Carol Quintul, despre războiul civil și asasinarea lui Federico Garcia Lorca, despre flamenco, arta maură a decorării faianței smălțuite azulejos și multe altele.

Am încercat să îmi imaginez cum arăta Al-Andalus (denumirea maură care înseamnă ținutul vandalilor) pe vremea stăpânirii arabe, cu palatele, grădinile și curțile interioare, care se apropie cel mai mult de reprezentarea noastră despre Paradis, și în care trăiau în bună înțelegere arabi, evrei și creștini, meșteri iscuți și minți luminate. Părea un loc binecuvântat și aflat înaintea vremurilor față de restul Europei.

Recucerirea spaniolă, Reconquista, finalizată în 1492, anul în care a fost recuperată Granada, ultimul teritoriul aflat în stâpânirea maurilor, a contribuit, incontestabil, la unificarea și crearea Spaniei moderne, dar, odată cu expulzarea evreilor, în 1492 și, ulterior, a arabilor, s-au pierdut atâtea lucruri și, mai ales spiritul de conviețuire. Cei mai mulți musulmani s-au retras în Maghreb și se spune că, în Maroc, unele familii mai păstrează și azi cheile caselor pe care au fost nevoiți să le părăsească. 1492 este și anul în care a luat naștere inchiziția spaniolă și, tot în același an, Cristofor Columb a plecat din portul Palos de la Frontera, nu departe de Sevilla, să descopere America. Părea că Spania este stăpâna lumii, dar avea să fie doar începutul unui lung declin.

Granada

Ne-am început călătoria în Granada.
Rodia, care în spaniolă se numește Granada, este simbolul orașului și m-am bucurat să o găsesc reprezentată pretutindeni, pentru că este unul din fructele mele preferate.
De altfel, rodia, ca simbol al prosperității și fertilității, se regăsește în tot bazinul Mediteranei, iar cele mai frumoase rodii artistice le-am găsit la Istanbul, în ceramică de Iznik.
Pe vremea romanilor, pe teritoriul actualei Spanii se întindea provincia romană Hispania. În Andaluzia s-au născut Traian și Octavian Augustus (în localitatea Italica). Iar Granada se numea Elvira și aici a avut loc unul din primele concilii ale creștinătății (Conciliul de la Elvira), în 309 d. Hr.

Am mers, mai întâi, în cartierul (barrio) Sacromonte, o colină pe care s-au așezat țiganii aduși de Isabela și Ferdinand după alungarea arabilor și care locuiau în case săpate în stâncă. Astăzi, unele case se pot vizita, iar altele sunt încă locuite. Se spune că în vârful dealului (Mirador de San Nicolas), la asfințit, ți se oferă cea mai frumoasă priveliște asupra Alhambrei, având ca fundal munții Sierra Nevada, adeseori înzăpeziți, cum le spune și numele. Nu am avut parte de culorile asfințitului reflectate de roșul Alhambrei, întrucât a plouat, dar și așa a fost frumos.

Apoi am ajuns în Albaicin, vechiul cartier maur, un labirint cu case albe și străduțe înguste. Fiecare casă, care se numește carmen (în arabă, karm înseamnă vin), ascunde în spatele unui zid înalt câte o grădină, un mic colț de paradis, cu viță-de-vie și alți copaci fructiferi. Aici s-a mutat în urmă cu mai mulți ani un american, Steven Nightingale, și a scris o carte care mi-a plăcut foarte mult, O rodie în mâna Domnului, cu multe informații interesante despre aceste locuri, în care povestește câtă frumusețe și plinătate i-a adus viața în Andaluzia.

Am revenit în Plaza Nueva, pe malul râului Darro, care desparte Albaicin de Alhambra și ne-am îndreptat spre Capela Regală. În apropiere, am fost atrase de Palatul Madraza, o veche școală coranică, în prezent parte a Universității din Granada. Aici am văzut pentru prima oară în Spania cum arată arta maură și mudejar și ce diferență este între ele (stil mudejar a apărut după înfrângerea maurilor, dar este puternic influențat de către aceștia, întrucât spaniolii au apelat la meșterii arabi, cei mai pricepuți la acea vreme).
Capela Regală, unde sunt înmormântați Isabela și Ferdinand, precum și catedrala sunt impresionante prin grandoare, bogăția și măiestria operelor de artă. Ce interesant ca în câțiva metri să treci de la stilul maur, la cel mudejar, ca să ajungi, apoi, la stilul gotic și la Renașterea spaniolă! Este deosebit de frumos grilajul monumental de metal care separă zona mormintelor de restul capelei. Ajunse aici, imposibil să nu ne lăsăm atrase în mreaja de străduțe și în magazinele din jur.

Am vizitat și mânăstirea La Cartuja, o clădire într-un stil baroc flamboaiant, ocazie cu care am aflat că mânăstirile carteziene au fost construite de călugării din ordinul cartezian. Ordinul monahal a fost creat de Sfântul Bruno din Köln, prima mânăstire fiind construită în munții Charteuses, din Alpii Francezi.

Ziua următoare am vizitat Alhambra (Al-Ḥamrā, roșu, în arabă, datorită stâncilor pe care este construit). Aici, palatele maure și grădinile par să trăiască în simbioză. Portocalii sunt pretutindeni și, cel mai adesea, coroanele lor sunt atent îngrijite și modelate în forme geometrice. Portocalii erau plini de roade, dar mi-aș fi dorit mult să prind portocalii în floare, cu mirosul lor năucitor.

În Palatul Nasrid ne-am plimbat prin sălile, acum goale, dar tapetate cu mozaicuri arabe de o mare frumusețe, cu ferestre și tavane dantelate, cu grădini interioare simple, dar pline de prospețimea bazinelor de apă. Arabii au știut să aducă apa în oraș și să o folosească nu numai pentru agricultură, care s-a diversificat mult pe vremea lor, dar și pentru a crea paradisul în fiecare grădină. Senzația aceasta am avut-o, mai ales, când am ajuns în Curtea Leilor, moment în care, ca prin minune, ploaia s-a oprit, a ieșit soarele și marmura udă a început să strălucească.

Reședința de vară, Generalife, este un alt loc în care apa și minunile create de ea ajung la rangul de artă.

În comparație cu construcțiile maurilor, Palatul lui Carol V, nepotul Isabelei și al lui Ferdinand, împăratul Sfântului Imperiu Roman, pare un uriaș incapabil să își găsească vreo utilitate.

Isabela și Ferdinand, de fel de prin alte părți (Castilia și Aragon), au intrat victorioși în Alhambra și au ales să locuiască și să își trăiască veșnicia în oraș, datorită importanței Granadei, ultimul bastion al maurilor, pentru recucerirea Spaniei de către spanioli. Dacă veți găsi, prin Andaluzia, piețe sau străzi denumite Reyes Católicos, Regii Catolici, sunt ei, Isabela și Ferdinand, această titulatură fiindu-le acordată de către papă (printre altele, ei au fost și mari promotori ai Inchiziției).Vremurile nu au trecut ușor peste Alhambra, care a pierdut mult din strălucirea de altădată. Dar chiar și așa cum o vedem noi astăzi, rămâne de o frumusețe fascinantă.

Ultima etapa în Granada a fost Parcul Științei (Parque de las Ciencias), care era plin de copii, dar a fost interesant și pentru noi, cei mai mari. Cel mai mult mi-a plăcut mașinăria prin care trebuia, ca prin puterea minții, să deplasezi o bilă către adversarul tău, care încerca să împingă aceeași bilă către tine. Puteai vizualiza și undele (alfa, beta) care îți umblau prin cap și care te ajutau să stăpânești bila cu gândul. Am înțeles că era esențial să te concentrezi și să nu lași alte gânduri să te distreze. Am găsit și alte lucruri interesante, din diverse domenii, și ne-am amuzat de niște lemurieni simpatici cu care puteai socializa.