Hoinăreli prin Salonic (II)

Cea mai mare parte a orașului, reconstruit după 1917, îmi pare o îngrămădeală de blocuri aproape identice.
Salonicul a fost eliberat și alipit la Grecia de-abia în 1912 (Grecia devenise independentă încă din 1828), iar incendiul din 1917 a venit în sprijinul autorităților elene, care doreau să reconstruiască un oraș modern, în care casele prăpădite și urmele otomane să dispară definitiv. Încet, încet, bulevardele largi și clădirile spațioase aveau să rămână numai pe hârtie, mai ales din cauza presiunii demografice extraordinare. În 1922-1923, peste un milion de greci din Asia Mică și restul Imperiului Otoman au sosit în oraș, urmare a destămării Imperiului Otoman și schimbului de populații dintre Grecia și Turcia. Peste 300.000 turci au trebuit să părăsească Grecia, printre care și familia lui Mustafa Kemal Atatürk. Casa în care s-a născut Atatürk poate fi vizitată și astăzi la Salonic, fiind parte a Consulatului turc.

Centrul orașului se întinde de-a lungul a trei bulevarde paralele: Nikis, un loc de plimbare pe malul mării, plin de restaurante și, mai ales, de cafenele, Tsimiski, principala arteră comercială a orașului și Egnatia, care a devenit un șantier perpetuu, după ce lucrările pentru construirea metroului au dat la iveală importante vestigii arheologice. O plimbare pe bulevardul Nikis este una dintre cele mai plăcute experiențe, cu marea mereu aproape, care se îmbracă în nenumărate culori și Muntele Olimp în depărtare. Principalul traseu se întinde din port până la Turnul Alb, dar dacă vrei să fii mai mult tu singur cu marea, poți ajunge la Umbrele și, mai departe, la clădirea roșie imensă, care este Filarmonica.

Docurile portului vechi găzduiesc acum muzee și restaurante, iar cheiurile au fost reamenajate și au devenit loc de adunare pentru tineri și pentru cei care vor să se bucure de imaginea spectaculoasă asupra orașului, mai ales după-amiaza, când razele soarelui inundă, în nuanțe portocalii, clădirile de pe faleză. Există curse maritime regulate spre localitățile din apropiere, iar prețul dus-întors este mai mult decât convenabil (3,5 euro).
Mergând pe malul mării, se ajunge la Turnul Alb, unul dintre simbolurile orașului. Astăzi este muzeu, dar pe vremea otomanilor făcea parte din fortificațiile portului și era un temut loc de închisoare și execuții. Din vârful turnului se pot admira orașul și marea la 360 grade.
În apropierea turnului se ridică impunătoarea statuie ecvestră a lui Alexandru Macedon și, în continuare, Umbrelele, loc preferat de turiști pentru fotografii.
Nu departe se află cele mai importante muzee din Salonic: muzeul de arheologie și muzeul bizantin.

Muzeul bizantin este găzduit într-o clădire deosebită, din cărămidă roșie, care reprezintă una dintre cele mai de seamă realizări ale arhitecturii elene contemporane. În spatele muzeului se află primăria, o altă clădire impunătoare modernă. După ce grecii au fost nevoiți să părăsească inima Imperiului Bizantin, orașul Constantinopole și Asia Mică, Salonicul s-a considerat păstrătorul tradiției bizantine, iar muzeul este unul dintre cele mai valoroase din lume. Pentru greci, nu există Istanbul, ei denumesc în continuare orașul Constantinopole și o parte din sufletul lor a rămas acolo.

De altfel, bisericile bizantine sunt printre puținele vestigii păstrate din istoria multimilenară a orașului. După ce au plecat turcii, evreii și bulgarii, grecii au vrut să șteargă orice urmă a stăpânirii străine. A rămas și a fost conservat cu grijă tot ceea ce amintea de Bizanț și, mai ales, bisericile, care reprezintă o adevărată comoară pentru istoricii și arhitecții care studiază acele vremuri. Unele dintre biserici ne duc cu gândul la vechile biserici de la Ravenna, din Italia. 

Biserica Sfântul Dumitru este principalul loc de pelerinaj. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, patronul orașului, a fost un soldat roman martirizat aici pe la anul 306 AD și a fost înmormântat în biserică.

Hagia Sofia, construită după modelul celei din Constantinopole, este o altă biserică importantă.

Dar cel mai mult mie mi-a plăcut biserica Acheiropoietos, poate cea mai veche rămasă până în zilele noastre. Pe una dintre colonade se păstrează inscripția care amintește de cucerirea Salonicului, în 1430, de către sultanul Murad al II-lea. Toate aceste biserici sunt încluse pe lista monumentelor paleocreștine și bizantine, care fac parte din patrimoniul UNESCO. Ele au fost transformate în moschei, apoi au redevenit biserici, după plecarea otomanilor.

Vizavi de cele două muzee se află Helexpo, centrul de expoziții cu o tradiție însemnată de peste 90 ani, pe măsura rolului comercial al Salonicului. În incintă se află Turnul OTE în al cărui vârf este un restaurant care se rotește, oferind o priveliște completă asupra orașului (de care eu nu am ajuns să mă bucur).

Din moștenirea otomană au rămas puține urme. Se păstrează mai multe băi publice, niște fântâni (în paragină) și o clădire care aduce a biserică bizantină, dar care este un magazin turcesc, în uz și astăzi, magazinul Bezesteni.  

Și mai este moscheea evreilor convertiți la islam, Yeni Camil, construită de un arhitect italian în 1902.

În Salonic se află și un consulat general al României, la care puteți apela în caz de nevoie. 

Ieri, ca și astăzi, orașul cunoaște o forfotă neîntreruptă. Parcă toți locuitorii sunt pe străzi, se plimbă, beau o cafea sau mănâncă. Și vorbesc, vorbesc...Există un cult al cafelei, găsești de toate felurile, grecească (care la noi se numește turcească), espresso, cappuccino, cu lapte ș.a. Cea mai la modă este cafeaua rece, cu gheață (nu pe gustul meu). Iar grecii beau cafea zi și noapte, de aceea m-am gândit eu că sunt așa gălăgioși și neobosiți. 

Cât despre mâncare, Salonicul este recunoscut ca unul din locurile în care se mănâncă cel mai bine din Grecia. Sunt nenumărate restaurante în care găsești toate specialitățile grecești, mâncăruri cu pește, fructe de mare, vinete, multe soiuri de brânză gătită în fel și chip și multe altele. Ouzo are un gust deosebit aici, iar Retsina, vinul cu aromă de rășină, un vin comun, deloc pretențios, este preferatul meu. Deserturile se oferă din partea casei, cel mai mult mi-a plăcut o spumă de halva. Am început cu cataif și am sfârșit prin a mă dedulci la trigoanele de la cofetăria Konstantinidis, specialitate locală.

Iar dacă vreți un cadou pentru cei de acasă, nu o să dați greș cu bomboanele de ciocolată cu diverse umpluturi împachetate în staniol, de mai multe culori. Se mânâncă bine oriunde în oraș, la orice colț de stradă, dar la modă este cartierul Ladadika, lângă port, unde pe vremuri se întindeau piața centrală și bazarul (ladadika denumea magazinele care vindeau ulei și produse din ulei).

Hoinărerile prin oraș, muzeele, cafenelele, străzile în forfotă te ajută să cunoști orașul. Dar ca să îl înțelegi, este esențial să îi cunoști istoria. Iar istoria nu se lasă prea ușor dezvăluită pe străzi, o găsești, mai degrabă, în cărți. Vă recomand două lucrări fascinante: Salonic, orașul fantomelor, de Mark Mazower și Războiul civil din Grecia (1946-1949) şi emigranţii politici greci în România (1948-1982), de Apostolos Patelakis. Patelakis s-a născut în Craiova, ca fiu de emigranți, a învățat în România și s-a repatriat în Grecia, la Salonic, în 1979.

Și dacă doriți să aveți cea mai impresionantă imagine a orașului, vă recomand să luați autobuzul 58 și să mergeți în cartierul Panorama, pe terasa restaurantul Vila Luna. Acolo, sus, privind orașul, golful, marea și Muntele Olimp, te simți un zeu cu puteri divine.
Hoinăreli prin Salonic (II) Hoinăreli prin Salonic (II) Reviewed by Mirela on joi, ianuarie 24, 2019 Rating: 5

3 comentarii

  1. Bine-ai revenit, Mirela! Descrierile tale imi vor servi mai devreme sau mai tarziu, sper, drept ghid in stabilirea itinerarelor si a prioritatilor. De pilda, anul trecut am petrecut cateva zile in Cinque Terre, desi articolul tau era mult mai vechi! (am si comentat pe el, de altfel).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Cum, nu ați ajuns până acum la Salonic? :)
      Voi răspunde la articolul despre Cinque Terre.

      Ștergere
  2. Mulțumesc doamna Mirela pentru referirile la cartea mea...

    RăspundețiȘtergere

nRelate Posts Only