^

Social street - Via Fondazza, Bologna


Totul a început la Bologna, în 2013, când un oarecare Federico Bastiani, sătul să mai treacă pe lângă vecini fără să-i cunoască şi fără să-i salute, și-a zis că trebuie să facă ceva. 

A creat un grup (închis) pe Facebook și a împărțit pliante prin care îi invita pe ceilalți locatari de pe strada Fondazza să se întâlnească la barul din zonă.
Neașteptat, vecinii au răspuns invitației cu mult entuziasm. S-au întâlnit, s-au împrietenit și și-au dat seama că unii ar avea nevoie de câte un mic ajutor, pe care ceilalți ar fi bucuroși să îl ofere: să monteze o chiuvetă, să împrumute un pat pliant, să dea adresa femeii care face menajul sau informații despre medicii din zonă. 
La inițiativă au aderat cinematograful, barul și restaurantul de pe stradă, care au oferit tarife preferențiale rezidenților.


Și așa s-a născut prima social street din lume. Fără reguli, fără ierarhii. Nimeni nu cheltuiește nimic, dar toți câștigă câte ceva, material sau imaterial. Oamenii ajung să se cunoască, să se întâlnească, să se ajute și să organizeze împreună tot felul de activități. Este cel mai bun exemplu că virtualul se poate transforma în real.


Astăzi sunt 278 de social streets în toată Italia și au apărut unele și în Croația, Franța, Brazilia ș.a. Există un site dedicat, care poate fi de folos celor care doresc să preia inițiativa. 
Cred că ideea se potrivește foarte bine cu firea italienilor, care sunt, după cum toată lumea știe, prietenoși și vorbăreți, săritori, și obișnuiesc să își petreacă mult timp în spațiile publice, mai degrabă decât singuri în casă. E adevărat că tocmai firea asta deschisă a lor mai face să sară scântei în relațiile de vecinătate...
Sunt curioasă dacă fenomenul va ajunge și în celelalte țări europene, cele mai dinspre nord. Poate că da, căci răspunde unei nevoi esențiale a omului, aceea de a socializa, iar vremurile actuale nu fac decât să favorizeze reducerea contactelor autentice cu cei din jur. Iar ideea social street este atât de simplă, că poate fi la îndemâna oricui.
Social street - Via Fondazza, Bologna Social street - Via Fondazza, Bologna Reviewed by Mirela on duminică, 15 iunie 2014 Rating: 5

6 comentarii

  1. Exagerezi cu tenta profund antinationala! Initiativa este mult mai veche si ne apartine in intregime. Nici nu poate fi numit un roman anume care a facut-o. Provine din spiritul nostru, din ADN-ul national. Romanii se aduna de cand sunt ei, poate chiar de la Decebal si Traian, daca nu de la Burebista, la bufetul din colt. Acolo se discuta de toate, de la unde sa-ti repari masina sau cum sa faci sa ti-o inmatriculezi in Bulgaria, pana la de unde sa cumperi "capsunica" cea mai ieftina s.a.m.d. Stiu ca pe vremea lui Decebal "capsunica" nu exista si ca a venit prin anii 30 din Franta, ca sa nu le mai facem concurenta cu vinurile noastre. A prins ff. repede, pt ca era usor de cultivat, nu cerea ingrijire si nici munca peste masura la cules (boabe mari...), adica doar sa bei cat ai chef!
    Si atunci? Astia nu au auzit de bodegile de la noi! Dar este inevitabil sa afle pana la urma, pentru ca noi colonizam sudul Europei, nu doar magrebienii si etiopienii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Țin să îți atrag atenția că bodegile ale sunt pline de bărbați! Femeile stau acasă și îngrijesc de casă și copii. Dacă s-ar întâlni și ele, ar face ceva util, așa cum fac italienii din Via Fondazza.

      Ștergere
  2. Dragă Mirela, noi ne-am mutat într-un bloc nou (din Italia, pentru cine nu ne cunoaşte) şi, pentru a ne ajuta să socializăm, administratorii ne-au creat o astfel de platformă. Nu ai vrea să ştii ce postează lumea acolo! Să nu crezi că lansează invitaţii la teatru sau propun cine ştie ce discuţii constructive, dimpotrivă!
    În ultima postare o vecină se plângea că a descoperit în tomberonul de gunoi organic o pungă de plastic cu excremente de pisică şi ne invita să descoperim vinovatul. No comment!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că dacă ar fi cineva inimos care să se ocupe de grup, ar reuși să îi mobilizeze și pe ceilalți în activități interesante. Când lucrurile sunt făcute numai așa, că trebuie, nu prea au viață.

      Ștergere
  3. si mie mi s-ar parea putin cam riscant sa iti cunosti vecinii; nu de alta, dar ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se-mplineasca :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu cred că nu e bine să devii prea intim cu vecinii :) Dar, așa, de un bună ziua și ceva activități comune în binele obștei, tot ar merita încercat.

      Ștergere

nRelate Posts Only