duminică, 24 noiembrie 2013

Gubbio - orașul de piatră

Orașul se lasă dezvăluit de departe și în toată splendoarea lui, cu clădirile de piatră de o monocromie sublimă, adunate la poalele muntelui Ingino. Și, după ce l-ai văzut întreg dintr-o singură privire, cu aceeași încântare îl vei descoperi străbătându-l la pas.
Gubbio este un oraș medieval, iar locuitorii actuali au grijă să-i păstreze aspectul și să-i ducă mai departe tradițiile, printre care, cea mai importantă este Festa dei Ceri (Sărbătoarea lumânărilor).
În fiecare zi de 15 mai, trei mașinării din lemn, de aproximativ 300 kg fiecare, având în vârf statuia Sfântului Ubaldo (patronul orașului), Sfântului Giorgio (patronul meșteșugarilor și negustorilor) și a Sfântului abate Antonio (patronul țăranilor și studenților) sunt purtate din oraș până la biserica Sf. Ubaldo, aflată pe vârful muntelui Ingino, după un ritual care se repetă de aproape 900 de ani. Sf.Ubaldo este un episcop care a trăit în secolul XII și care a fost într-atât de iubit de localnici, încât a devenit sfântul protector al orașului. Cele trei "lumânări" sunt simbolul regiunii Umbria și sunt adăpostite în biserica Sf. Ubaldo.
Vizita începe din Piazza Quaranta Martiri, unde se poate lăsa și mașina și arunca o privire la resturile teatrului roman. În piață se află Mânăstirea Sf. Francisc, construită, conform tradiției, pe resturile, vizibile și azi, ale casei familiei Spadalonga, care a oferit adăpost Sf. Francisc când a fugit de acasă, în 1255. Semne ale trecerii sfântului se găsesc un pic pretutindeni, căci Assisi, locul unde s-a născut și a trăit, este la mai puțin de 50 km.
Pe cealaltă latură a pieții este o clădire mare, porticată la parter și un șir de logii de-a lungul nivelului superior. Vă veți întreba, desigur, ce destinație avea, iar eu o să vă răspund, după consultarea ghidului turistic, că aparținea Corporației țesătorilor de lână, care își puneau aici, la întins, stofele. 
E momentul să începem cucerirea pașnică a orașului. Pe Via della Reppublica sau, mai pe ocolite, pe Via Cavour și apoi dei Consoli, toate drumurile duc la Piazza Grande. Nu vă grăbiți, însă, căci sunt palate, piețe și fântâni de admirat, magazine de ceramică de explorat, biserici de descoperit. 
Piazza Grande este o piață suspendată, o realizare urbanistică medievală deosebită, o terasă de unde poți admira, de la o înălțime amețitoare, acoperișurile caselor din partea de jos a orașului și văile înconjurătoare (dar nu de oriunde, căci parapetul este înalt; o să aflați mai departe care este punctul de observație cel mai potrivit).
Piața a fost concepută pentru a găzdui principalele sedii ale puterii civile, pe vremea când Gubbio era un oraș liber: Palatul Consulilor, unde se află Muzeul civic, și Palatul Pretorio, neterminat, astăzi, sediul primăriei. 
Palatul Consulilor este o clădire impunătoare, sala principală, unde se țineau reuniunile, are dimensiuni de catedrală. Exponatele cele mai prețioase sunt Tablele eugubine (Tavole eugubine), șapte panouri de bronz din secolele III-I î.e.n., scrise în limba umbră - o parte în alfabetul umbru de derivație etruscă, o parte în alfabetul latin - care povestesc despre riturile religioase din acele vremuri, constituind o excepțională mărturie despre viața și cultura umbrilor.
Și tot aici ne așteaptă o altă surpriză: o logie elegantă, cu priveliștea aceea minunată despre care v-am povestit mai devreme. 
Din Piazza Grande, pe sub arcadele de pe via Galeotti, se ajunge la Palatul Ducal și la Catedrală. Palatul, în stil renascentist, a fost edificat de Federico da Montefeltro, după modelul celui din Urbino, pe vremea când Gubbio se afla sub stăpânirea acestuia. Astăzi, găzduiește expoziții temporare și, din 2009, o replică a biroului lui Federico, acoperit cu intarsii realizate cu măiestrie de cei mai mari artizani ai timpului. Originalul se află la Metropolitan Museum din New York. Noi nu l-am vizitat, gândind că replica nu valorează cât originalul.
Am ajuns în apropiere de teleferic (puțin mai special decât îl știm noi), e păcat să nu profităm pentru o plimbare pe muntele Ingino, la bazilica Sf.Umbaldo, pentru a vedea urna în care se află rămășile sfântului, dar și celebrele "lumânări/ceri", despre care vă povesteam la început.
O amintire plăcută voi avea și de la restaurantul primitor în care am intrat întâmplător, să luăm masa, de altfel foarte gustoasă. Ne-am așezat lângă un vechi cuptor și așa am descoperit că nimerisem în atelierul unuia dintre cei mai mari ceramiști ai orașului, Mastro Giorgio, inventatorul efectelor de iridescență.
Vizita se termină aici. Încerc, totuși, să îmi imaginez cum ar fi fost dacă aș fi ajuns în timpul sărbătorilor de iarnă. Căci locuitorii se mândresc că au cel mai mare pom de Crăciun din lume: întreg muntele Ingino se umple de beculețe, sub forma unui brad uriaș. Imaginea trebuie să fie fantastică!

4 comentarii:

  1. În România toţi elevii care învaţă limba italiană au o lecţie despre tradiţii, printre care şi Festa dei Ceri. Pare impresionantă :) Eu aş merge la Gubbio în mai, ca să mă lămuresc cum e cu sărbătoarea asta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit că nu se știe exact de unde vine tradiția aceasta, dar cel mai probabil semnifică lumânările cu care localnicii s-au dus la sicriul sfântului, ritual care s-a repetat, apoi, în fiecare an.
      Deși nu îmi place deloc aglomerația, da, aș merge și eu la Festa dei Ceri. Dar, mai mult, la Palio di Siena.

      Ștergere
  2. eu ma uitam la poze :-P mi s-a facut dor de orasele de astea mici, vechi, in deal, sa ma plimb in weekend. aici nu prea am unde. totul e ...oras. am zis ca incep 2014 cu o plimbare in Costwolds ca nu se mai poate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi în orașele mari uiți și că trăiești. Mă întreb cum e să stai permanent într-un astfel de loc. Eu cred că aș putea trăi.

      Ștergere