Perugina - fabrica de ciocolată

Cum ciocolata mea preferată este Perugina, primul lucru pe care l-am făcut, atunci când am ajuns la Perugia, a fost să vizitez fabrica de ciocolată, situată în apropierea orașului, la San Sisto.

Ne-am alăturat unui grup format din câțive adulți și o mulțime de copii, toți, însă, la fel de entuziasmați.

Ne-a întâmpinat un ghid, care a început să ne povestească cum xocoatl, băutura zeilor, pe vremea maiașilor și aztecilor, a ajuns ciocolata noastră mult iubită și cum întreprinderea creată în 1907, la Perugia, de 4 asociați, a devenit fabrica de azi, una din cele mai mari din Italia, intrată în 1988 în grupul Nestlé.

Emblema fabricii este grifonul, animal mitologic, care este, în același timp, și simbolul orașului Perugia. Modelul este un grifon în bronz, din secolul al XIII-lea, aflat la intrarea Palatului Priorilor (de fapt, în prezent, este o copie, originalul se află la adăpost, în palat).

Vedeta casei este bomboana de ciocolată Baci, născută în 1922 și care, în zilele noastre, se produce în 300 milioane bucăți anual. Ideea a fost a soției unuia dintre patroni, Luisa Spagnoli (s-a ocupat și de îmbrăcăminte pentru femei și a creat o rețea de magazine cu numele ei, existentă și azi), care s-a gândit să folosească resturile de ciocolată cu alune rămase de la fabricarea altor produse, să pună deasupra o alună întreagă și să acopere totul cu ciocolată amăruie. Fiecare bomboană este învelită într-un staniol argintiu cu stele albastre (sau albastru cu stele argintii dacă este acoperită de ciocolată albă) și conține câte un bilețel cu cuvinte de dragoste.

Ideea bilețelelor a pornit tot de la Luisa Spagnoli și de la iubitul ei, Giovanni Buitoni, unul dintre asociați (cel care avea să dezvolte și binecunoscuta marca Buitoni de paste și sosuri), care obișnuiau să își trimită bilețele de dragoste ascunse în bomboane. Imaginea cuplului de îndrăgostiți de pe cutiile de bomboane este inspirată de “Sărutul”, un tablou faimos de Francesco Hayez.

Și uite așa, din poveste în poveste, am ajuns la momentul degustării. Bomboane, bucăți de ciocolată și caramele de toate felurile ne așteptau pe câteva platouri. Copiii au ajuns primii la ele și le adulmecau, nerăbdători, în așteptarea semnalului de asalt al profesoarei. Mare mi-a fost mirarea când aceasta le-a spus răspicat că fiecare poate lua o singură bomboană. Și chiar așa au făcut! Au luat o bomboană, după care s-au retras și ne-au lăsat pe noi, păcătoșii adulți, să ne înfruptăm în voie.

A urmat vizita în fabrică care a constat într-o plimbare printr-un tunel de sticlă plasat la înălțime, de unde am putut vedea benzile rulante pline de dulciuri și muncitorii, nu mulți, printre mașinării. Un miros divin, de ciocolată pură, ajungea până la noi. Pe alocuri, de pe benzile rulante mai cădeau bomboane, pe care cineva le mătura și le arunca la gunoi. Nu am avut voie să facem poze (secret industrial!).

Spre ieșire, am trecut pe lângă Școala de ciocolată, unde mi-ar fi plăcut și mie să fiu ucenică. Am recunoscut sala din filmul Lecții de ciocolată (I și II), turnat chiar aici, și mi-am imaginat cum decurg lecțiile pentru cei norocoși.

Vizita s-a terminat, desigur, cu o incursiune prin magazin, unde sunt tot felul de chestii de colecție, dar și produse pe care le găsești în orice magazin.

Plimbarea mea la Perugia a stat sub semnul ciocolatei, pentru că am nimerit chiar la Eurochocolate și toate străzile din centru erau pline de standuri ale firmelor de ciocolată, față de care, bineînțeles că nu am rămas insensibilă.

Să nu credeți că intenționez să fac reclamă (plătită) la Perugina! Eu chiar o iubesc sincer!