Bienala de la Venetia

...vazuta de o ageamie...

Duminica am ales destinatia Venetia, manati de curiozitatea de a vedea, macar o data in viata, Bienala de Arta. A fost pentru prima data cand nu am urmat traseele turistice standard prin oras si nu ne-am amestecat cu hoardele care luau cu asalt destinatiile arhicunoscute (podul Rialto, piazza San Marco, magazinele de suveniruri s.a.). Am constatat, cu surprindere, o alta Venetie, cu gradini si strazi linistite, dar cu aceeasi priveliste divina cu marea. 

Bienala este imprastiata in tot orasul, dar principalele locuri de expozitie sunt Arsenalul (unde se afla, in principal, pavilionul Italiei) si Gradinile, care gazduiau cele mai multe din pavilioanele nationale. 

Sa fie clar: nu inteleg mare lucru din arta contemporana si nici nu mi-am propus pana acum sa aprofundez subiectul. Asa ca opiniile ce urmeaza sunt foarte aeriene. Vizitand cele mai multe din exponate, ramai cu impresia ca lumea este trista si fara chef de viata, supusa unor forte de necontrolat, viitorul pare sumbru, iar ideile cam lipsesc. Nu prea vezi lucruri care sa fie pur si simplu frumoase, care sa iti bucure ochiul. Cu o exceptie...pavilionul Italiei, care este, desigur, mult mai bogat, cu o diversitate mai mare de idei si preocupari, si care contine si lucruri...placute privirii. Este explicabil, avand in vedere predispozitia italienilor pentru frumos. Mie mi-a placut fotografia unei rodii. Si decoratiunile care evocau Sicilia: Trinacria, lamaile si portocalele, dantelaria baroca din bisericile decorate de Serpota. Mi s-a parut interesanta si ideea camerei pline de plastelina rosie si alba, in care vizitatorii modelau ce aveau chef si lipeau pe pereti, rezultand, astfel, o opera de arta colectiva. 

Cat despre celelalte pavilioane, am stat cam jumatate de ora la coada la Marea Britanie. Si am vazut un interior de casa englezeasca veche care devenise salas pentru imigranti. Era mizerabila si saracacioasa, in ruina, avea un wc turcesc, un steag turcesc si urmele unei firme scrise tot in turceste. 

Regret ca nu am inteles mare lucru din pavilionul Germaniei, dar cred ca era ceva interesant si plin de semnificatii: o biserica populata de tot felul de obiecte ciudate. Se chema Biserica fricii vs. Strainul din mine si figureaza temerile, boala si felul cum aceasta i-a modelat autorului, decedat cu un an in urma, viziunea asupra vietii. O chestie indrazneata mi s-a parut inlocuirea numelui tarii de la intrarea in pavilion cu cuvantul "EGO". 

Ungaria prezenta povestea unui om mort intr-un accident de masina (o masina adevarata, grav avariata, era expusa intr-o camera cu lumina rosie). 

Pavilionul Elvetiei arata o lume (des)compusa din ramasite de tehnologie: bucati de televizoare si telefoane mobile prinse in scotch, scaune imbracate in folie de aluminiu, cioburi peste tot, imagini cu oameni omorati de alti semeni, dar cu ideologii (si interese) diverse, reviste din intreaga lume imortalizand pe coperta oamenii politici ai vremii care dau senzatia ca sunt autorii starii in care a ajuns omenirea. Un vultur trona la inaltime. Cred ca era vulturul american. Mai era si un urs. Sa fi fost rusii?

Rusia avea o camera plina de paturi suprapuse, care mi-au evocat lagarele de concentrare naziste (ar fi putut arata la fel si in Siberia?).

Pavilionul Romaniei nu mi-a zis nimic. Poate nu am reusit eu sa inteleg mesajul...

Dupa ce ai terminat de vizitat expozitia si revii in oras, cu capul plin de viziunile unei lumi bolnave si decadente, parca si Venetia ti se pare un loc dintr-o alta lume.