Cursul de ceramica sau placerea creatiei

M-am inscris la un curs de ceramica. Si imi place asa de mult, incat am simtit nevoia sa va povestesc si voua.

Doua ore pe saptamana, pe lume nu mai exist decat eu si cu lutul din mainile mele. In primul rand, simt o relaxare totala, pentru ca in mintea mea nu mai este loc decat pentru creatiile mele. Lumea exterioara dispare. Iar eu simt ca ceva din strafundul meu iese la suprafata si da forma si culoare bucatii de argila din fata mea. Si imi dau seama ca in chiar acea clipa fac ceva doar pentru pura mea bucurie, doar pentru sufletul meu. 

Ambientul este placut, de sezatoare, pentru ca si subiectele de conversatie sunt libere sa fie cum vor ele, mai ales ca cele mai multe personaje sunt feminine si de multe feluri, varste, nationalitati, profesii. Ceaiul si biscuitii dau o savoare speciala acestor momente. 

Nu cred ca trebuie sa fii un geniu ca sa te bucuri de placerea de a crea ceva, cu mintea si mainile tale. Asta ma duce cu gandul la Simon Rodia. Italianul simplu, plecat in America, si-a dedicat treizeci de ani din viata pentru a construi la periferia Los Angeles-ului un vapor magic din fier si ciment, decorat cu resturi de sticla si ceramica, care sa il duca, macar cu gandul, inapoi, acasa. Si mie imi pare ca ce a realizat el, desi nu se considera un geniu, a iesit genial.