Corsica, coasta de vest

Cea de-a doua saptamana am petrecut-o pe coasta de vest. Am plecat din Vix, am trecut prin Corte, pentru un timp capitala insulei si sediul universitatii in limba corsicana (care nu a functionat decat pe vremea independentei), am strabatut, iarasi, munti stancosi si defileuri inguste si am ajuns la mare, in apropiere de Porto.

De aici am mers pe o sosea cu peisaje fascinante, agatata intre mare si munte. Coasta de vest este mai inalta si accidentata decat partea estica, insa, soselele sunt, pretutindeni, inguste, asa ca traiesti continuu senzatii tari. Distantele se strabat mult mai incet decat te-ai astepta, depasirile sunt imposibile, dar, uneori, e frumos chiar sa te opresti pe marginea drumului ca sa faci loc celor care conduc mai repede ca tine. De aceea, cred ca e mult mai fain sa mergi cu motocicleta. Erau, cei drept, si destul biciclisti, dar pareau sa nu aiba o viata prea usoara. 

 

Am ajuns la Galéria, o mica localitate situata intr-un golf linistit, unde am ramas cateva zile. Camera hotelului avea cea mai frumoasa vedere de care am avut parte vreodata: golful strajuit de munti, in care veneau sa innopteze velierele celor rasfatati de soarta. 

Paream sa fim la capatul lumii: doua magazine, un telefon public, cateva hoteluri si ceva mai multe restaurante, unde se manca foarte bine, ca pretutindeni in Corsica. La hotel lucra o romanca si a fost bucuroasa de prezenta noastra, pentru ca a mai putut sa schimbe doua vorbe romanesti.In plus, cred ca era mandra ca mai vin romani si ca turisti, nu numai ca muncitori.

Pentru mine, Corsica este imparatia stancilor si pietrelor de toate formele, marimile si culorile. Si plaja de la Galéria era plina de pietricele de diferite culori, asa ca mi-am facut o colectie impresionanta, mai ales din cele negre si roz. Am avut norocul sa gasesc si o scoica numita "ochiul Sfantei Lucia", foarte populara pe insula, care are o fata bombata roz si o alta plana cu o spirala roz pe un fond alb si cu care localnicii fac diverse bijuterii.

Intr-una din zile am fost la Calvi, aflat la vreo 20 si ceva de km. Este un oras locuit din antichitate, dar reconstruit si fortificat de genovezi, cucerindu-si renumele de fortareata inexpugnabila. A ramas pana la sfarsit fidel genovezilor (deviza orasului era Civitas Calvi semper fidelis, motto ce poate fi inca vazut pe una din portile de intrare in citadela), fiind ultima localitate alipita Frantei. Am avut surpriza sa descopar ca si Calvi, alaturi de alte cateva orase, se considera locul de nastere a lui Cristofor Columb si exista chiar si niste ruine drept dovada (am mai vazut casa natala a lui Columb si la Genova). In rest, orasul este de genul turistic placut, cu magazine si restaurante sic, cu un port cu ambarcatiuni de agrement si o fortareata de unde poti admira marea pana in departari. 

Intr-o alta zi am fost la l'Ile Rousse. A fost edificata de Pasquale Paoli, in 1758, pentru a avea un port autonom, in timpul razboiului de independenta fata de Genova. Cea mai placuta a fost plimbarea pana la turnul genovez si farul din apropiere, asezat pe niste stanci ametitoare, unde se aventurau doar pescarusii si de unde puteai admira orasul. Turnuri si poduri genoveze gasesti, insa, peste tot pe insula. 

Urcand cativa km in interiorul insulei, am ajuns la Corbara, un sat pitoresc cu case agatate pe stanci si privelisti spectaculoase spre mare si munte, unde ne-am si aprovizionat cu apa proaspata, de izvor. Am vizitat muzeul de istorie si arta veche, un muzeu privat, cu intrare libera, al carui proprietar, Guy Savelli, ne-a aratat cu mandrie exponatele si ne-a povestit cu multa pasiune cate ceva din istoria insulei. Am avut senzatia ca ma aflu in fata unuia dintre acei oameni care traiesc, intr-adevar, in slujba celorlalti. 

Asa cum in Italia, primul lucru pe care-l facem intr-un oras este vizita la biroul de informare turistica, si in Corsica acestea ne-au fost de mare folos, mai ales ca aici gaseam calculatoare cu acces liber la internet si posibilitatea de a ne transfera pozele pe stick-ul de memorie. Mi-as dori sa fie si in Romania la fel. 

Si uite asa, fara sa ne dam seama, vacanta s-a terminat. Am revenit la Bastia de unde am luat feribotul spre Livorno. Cele doua saptamani nu au fost nici pe departe de ajuns ca sa vizitam ceea ce era de vizitat. Multe locuri au ramas de vazut pentru altadata sau pentru o viata viitoare: Ajaccio, Calanchi di Piana, Bastia, Capo Corso (peninsula din nordul Corsicai), o multime de plaje, etc. Stiu, insa, din povestirile turistilor cu vechime pe aceste meleaguri, ca daca ai ajuns o data aici, ramai cu dorul de Corsica si iti doresti mereu sa revii.