Hoinărind prin Ferrara

Pentru mine, Ferrara este unul din locurile acelea care își face loc, încetișor, în albumul de amintiri frumoase ale sufletului. Este o așezare din alte timpuri, "oraș al Renașterii" (așa l-a denumit UNESCO, când l-a declarat patrimoniu al umanității), cu rămășițe medievale, în care numai bicicletele trădează vremurile prezente. Dacă ai, însă, norocul să nimerești în mijlocul unei sărbători când orașul se umple de personaje istorice, chiar nu mai știi pe ce lume te afli.

Parcurgând orașul, se descoperă o altă pagină ilustră a Renașterii italiene, când Ferrara era un model de planificare urbană și un centru cu o viață culturală rafinată. 

Ferrara este un oraș pe măsura omului, cum spun italienii, care trebuie străbătut agale, la picior sau în bicicletă (este orașul bicicletelor). Dacă veniți cu mașina, veți găsi o parcare mare și ieftină chiar la porțile orașului.

Și acum, la drum...

În centru se ajunge imediat, parcurgând porticurile străzii San Romano, plină de magazine. Se intersectează cu Via delle Volte și merită făcut un ocol, pentru a admira boltele care asigurau trecerea între casele din laturile opuse ale străzii (era o cale de scăpare de furiile Padului, care curgea, altădată, pe aici). 

La doi pași este Piața Trento și Trieste, un fel de salon al orașului, locul celor mai importante evenimente. Este mărginită de o latură porticată a catedralei. După colț, catedrala își va dezvălui fațada, în toată splendoarea ei, o poveste în marmură albă, scrisă în stil romanic și gotic. Interiorul baroc, este complet diferit, dar deopotrivă de frumos.

Lăsând în stânga primăria, în fața se ivește, ca într-o viziune cinematografică, castelul Estense, adică al ducilor d'Este, stăpânii orașului. Castelul, în cărămidă roșie și apărat de ape, este străjuit de statuia părintelui dominican Savonarola, născut la Ferrara, în 1452, și ars pe rug la Florența, după ce, prin predicile lui amenințătoare la adresa moravurilor vremurilor, deranjase înalte fețe bisericești, inclusiv pe papa Alexandru al VI-lea, Borgia. 

Castelul merită o vizită, pentru a cunoaște istoria și legendele celor ce l-au locuit, a vedea închisoarea care păstrează graffiti iluștrilor prizonieri, a admira grădina interioară și frescele diverselor încăperi (puse în valoare de niște oglinzi uriașe) și pentru a privi orașul de sus, din turnul Leilor. 

La ieșirea din castel, drumul, străjuit de palate, duce pe Corso Ercole I d'Este, spre Palatul Diamantelor. Diamantele sunt cele peste 8500 bucăți de marmură albă, sub forma pietrelor de diamant, aplicate pe pereții externi, care creează un efect optic deosebit. Este sediul Pinacotecii Naționale și adăpostește, pe lângă importante picturi ale artiștilor ferrarezi, și expoziții temporare de înalt nivel. Noi am văzut o expoziție dedicată lui Chardin, celebrul pictor francez al naturilor moarte. 

Pentru cei dornici, o vizită la cimitir (Certosa) este un alt prilej de întâlnire cu arta. O plimbare pe zidurile orașului, lungi de 9 km, oferă nu numai un moment de relaxare, dar și o poveste despre arhitectura belică din Renaștere. 

Neapărat trebuie vizitat și Palatul Schifanoia, un loc al deliciilor spirituale, unde curtea ducelui se refugia pentru a alunga plictiseala (schivar la noia, de unde și numele), cu muzică, baluri și reprezentații teatrale. Astăzi, aici pot fi admirate frescele din Salonul Lunilor, un calendar (din care se păstrează doar 7 luni, martie-septembrie) ilustrat cu divinități păgâne, scene din viața de curte și a guvernului, precum și cu îndeletniciri agricole. 

Dacă nu vă vine să plecați, puteți să hoinăriți pe străzile orașului, o să vă placă oricum și poate vă va face cu ochiul coppia, o pâinică în 4 colțuri, cu miez moale și coaja crocantă.