Lisabona din tramvaiul 28

Lisabona este, de acum, doar o amintire. O amintire frumoasă cu miros de sardine la grătar, scârțâit de tramvai galben cățărându-se pe străzile în pantă, înguste și șerpuitoare, case îmbrăcate în faianțe frumos decorate (azulejos) cu balcoane elegante în fier forjat, pavajul artistic (tradiție portugheză de peste 170 de ani), belvederi (miradouro) fascinante cu orașul coborând spre mare (de fapt, râul Tejo care se varsă în ocean printr-un estuar), un aer proaspăt și adeseori vântos, cu arome și sclipiri de ocean, cu lumina aceea specială, o stare de bine, în care grijile dispar, alungate de beția clipei prezente.

Tramvaiul 28 este calea cea potrivită pentru a porni în descoperirea orașului. Este mereu plin de turiști, cu atât mai veseli și euforici, cu cât orele sunt mai înaintate (ca de obicei, italienii sunt cei mai zgomotoși), care participă amuzați la încercările măiestre ale conductorului de a-și croi drum printre mașinile parcate fix pe linia de tramvai.

Gândul te duce imediat la orașul San Francisco: același pod Golden Gate (aici se numește 25 Aprilie, după ziua în care portughezii au scăpat, în 1974, de dictatura instaurată de Salazar), același tramvai vintage, aceleași străzi care urcă și coboară la nesfârșit, aceeași vecinătate cu marea cea mare.

Doar că în loc de Alcatraz, în depărtare se vede Cristo Rei, statuia uriașă ridicată drept mulțumire că Portugalia nu a cunoscut ororile celui de-al doilea război mondial, care îți amintește de statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Nu vedeam mare diferență.

Apoi, treptat, descoperind mai bine orașul, mi-am dat seama că frumusețea Lisabonei este frumusețea unei măreții decăzute, cu o istorie intactă pe ici, lustruită pe colo, în care modernitatea nu a reușit, încă, pe deplin, să schimbe regulile locului. Poate, și de aceea, aici m-am simțit ca-ntr-o poveste. Orașul mă atrăgea și mă chema să-l hoinăresc la nesfărșit, precum tentațiile din pădurea fermecată. Baixa, Alfama, Chiado, Lapa, Bairro Alto, Parque das Nações...Fiecare cartier are câte ceva aparte de descoperit.