Iordania cea frumoasă (de la Petra la Marea Moartă)

În continuare, ne-am îndreptat spre Petra, prin deșertul la asfințit, care ne-a oferit niște imagini de vis. Petra, orașul de piatră (cum îi spune numele, în limba greacă), este un canion spectaculos, în nenumărate culori, predominante fiind nuanțele de portocaliu și roșcat, în care natura și omul au creat împreună una dintre minunile lumii. 

Deși locuit din cele mai vechi timpuri, numele Petrei este legat de nabateeni, o populație arabă care s-a așezat aici prin secolul al IV-lea î.C. creându-și o bază pentru comerțul cu cupru, fier, bitum, condimente arabe și țesături între Marea Mediterană și Marea Roșie și chiar cu India și China. Perioada lor de glorie a apus odată cu cucerirea romană și dezvoltarea de către aceștia a comerțului pe mare, în locul celui prin deșert. Orașul s-a pierdut în timp, din cauză reducerii importanței strategice pe drumul comerțului și a cutremurelor succesive. A fost redescoperit de elvețianul Johann Ludwig Burckhardt, în 1812. 

Astăzi, peste 1 milion de turiști îl vizitează anual. Beduinii, cei care locuiau în grotele săpate în stânci, au fost siliți de autorități să se mute într-un sat, construit special pentru ei, dar sunt singurii care au dreptul să facă negoț cu suveniruri în situl arheologic. Așa că îi vezi pretutindeni, cu tarabele cu suveniruri (mai ales bijuterii și mirodenii - mirt, balsam și tămâie) sau plimbând turiștii cu cai, cămile sau măgăruși. Sunt înalți, îmbrăcați cu hainele lor lungi și largi, pe cap cu kufya prinsă cu cordonul împletit denumit agal (eșarfa în pătrățele, de obicei alb-roșie prin aceste părți, alb-negru la palestinieni) și cu ochii conturați cu kohl, ceea ce le dă un aer foarte atrăgător.

Pentru a vizita cum se cuvine tot situl arheologic, ți-ar trebui vreo 3 zile. Noi am avut la dispoziție o zi și am parcurs tot drumul până la mormintele regale, iar cei mai sportivi au ajuns și la biserica bizantină. Principalul punct de atracție este Trezoreria, un mormânt, ca cele mai multe monumente de la Petra, denumit astfel pentru că se credea că ascunde comori nebănuite. Fațada lucrată cu măiestrie în stâncă, cu elemente de inspirație elenă apare așa, dintr-o dată din deșert de îți taie respirația.

După o zi de colindat prin Petra, am plecat spre Aqaba. Este suficient să vă uitați pe hartă ca să vă fascineze: pe malul Mării Roșii, la intersecția a 4 țări: Egipt, Israel (Eilat este la câțiva km), Iordania și Arabia Saudită. O forfotă de oameni, un mare bazar în aer liber, cafea arăbească cu arome de cardamom și nenumărate mirodenii. 

Am vizitat ruinele unei biserici de secol III (una din cele mai vechi biserici cunoscute, anterioare bisericilor fondate în Palestina de Elena, mama împăratului Constantin). Acum sunt doar niște ruine...ca și rămășițele orașului islamic Ayla (cum era numit Aqaba acum 2000 de ani). Pe faleză este arborat un steag uriaș, al Marii Revoltei Arabe din 1916-1918, din care s-a inspirat și drapelul Iordaniei (ca și din alte țări arabe). Orașul este un port la Marea Roșie și acum, ca și în urmă cu 4.000 de ani (când în Biblie este menționat ca Ezion Gaber), are o importanță comercială deosebită (astăzi este port liber). Aqaba este și una din principalele stațiuni la Marea Roșie. 

O plimbare cu vaporașul cu fund de sticlă îți oferă imagini de neuitat cu corali, pești frumos colorați, plante fantastice și...scafandrii. 

Suntem gata pentru o nouă aventură: deșertul Wadi Rum (wadi înseamnă vale sau, mai degrabă, ued, cum am învățat la geografie, o vale uscată străbătută de torenți în timpul ploilor). Peisajul este spectaculos, pare să fie de pe altă planetă. 

Aici s-au filmat mai multe filme, printre care Marțianul (2015) și, bineînțeles, Lawrence al Arabiei (1962), celebrul film cu Peter O'Toole. De altfel, amintirea lui Lawrence al Arabiei dăinuie locurile. Ne-am plimbat prin deșert cu niște SUV-uri (destul de obosite), am văzut de aproape dromaderii, am admirat jocurile de culoare și texturile rocilor, am văzut inscripții rupestre vechi de mii de ani. Am dormit într-o tabără în deșert, în niște căsuțe cam friguroase și urâte. Cea mai faină, dar și foarte scumpă, este cazarea în marțienele, niște igloo-uri cu vedere panoramică. Deșertul a fost invadat în ultimii ani de turiști, jeep-uri, tabere de cazare reduc sensul de imensitate și izolare. A fost frumos, dar parcă nu m-am bucurat cu toată ființa de acest miracol al naturii. Aș vrea să dau timpul înapoi.

De aici am plecat spre Marea Moartă. Am tot coborât și am ajuns la mai mult de 400 m sub nivelul mării. Marea Moartă este un lac, de nouă ori mai sărat decât apa marină și este o stațiune termală sub cerul liber. Astăzi trăiește o adevărată agonie. Apa se evaporă rapid, iar Iordanul, singurul râu care o alimentează, are debitul din ce în ce mai redus din cauza utilizării apei pentru agricultură și altele. În ritmul în care se evaporă apa în prezent, prin 2050 Marea Moartă ar putea să dispară. Nu am fost destul de curajoasă să fac baie, am stat doar cu picioarele în apă. Dar și așa, să faci chestia asta în ianuarie îți dă o senzație de bine și speranță. Hotelul era la malul mării, aveam marea așa de aproape, păsărelele, arborii cu flori mirositoare...un paradis.

În ultima zi am vizitat Jerash, anticul oraș Gerasa, care a cunoscut o perioadă de glorie în vremea romanilor. Vestigiile s-au păstrat foarte bine, iar o plimbare pe străzile cu coloane, piețe, dintre care cea ovală este deosebit de frumoasă, printre teatre și temple te ajută, mai multe decât alte locuri, să intri în atmosfera acelor timpuri. Una dintre coloane a fost dăruită de regele Hussein americanilor și acum se găsește la Flushing Meadows, fiind al doilea cel mai vechi monumente care se găsește la New York, după un obelisc egiptean (muzee excluse). 

Am văzut și un arbore de piper...și m-am gândit cum consumăm zilnic piper fără a avea curiozitatea, mulți dintre noi, să aflăm de unde vine și cum arată. 

Ultima etapă a fost Betania, locul botezului lui Isus, pe malul râului Iordan. Vizita papei Ioan Paul al II-lea a dat și mai multă spiritualitate acestor locuri. Sunt multe biserici prin preajmă, ortodoxe și catolice, fiecare în stilul ei. Pe malul celălalt, la doar câțiva metri este Israel. Am fost acolo în urmă cu câțiva ani, iar părintele David m-a botezat cu apă din Iordan. O amintire pentru tot restul vieții, ca atâtea altele pe care le-am adunat în cursul excursiei în Iordania.