Iordania cea frumoasă (de la Amman la Kerak)

Iordania a fost o surpriză plăcută. Atât de plăcută, încât am simțit nevoia să o povestesc, ca să îmi rămână mai bine în amintire. Exotică și variată, plină de cultură și istorie, cu o climă blândă și oameni neașteptat de amabili, Iordania ne învăluie în atmosfera orientală. 

Excursia noastră a început în Amann, la Citadelă, cetatea fortificată situată pe una din cele 7 coline ale orașului, un loc vechi de când lumea, pe unde s-au perindat nenumărate civilizații și stăpâniri (fenicieni, asirieni, babilonieni, perși, greci, romani, arabi, otomani). Iordania se numără printre țările care fac parte din Semiluna fertilă (sau Cornul abundenței), leagănul umanității, în care Homo Sapiens, venit din Africa, s-a statornicit și a dat naștere primelor civilizații. Pe vremea grecilor, orașul a fost redenumit Philadelphia. Nenumăratele vestigii (Templul roman al lui Hercule, biserica bizantină, cisterna, teatrul roman, palatul Omeiad), dar și imaginea nesfârșită a caselor albe care se întind cât vezi cu ochii în toate zările te ajută să înțelegi că oamenii au trăit prin locurile astea dintotdeauna. 

Steagul iordanian spune istoria locurilor, fiecare culoare reprezintă câte un califat: negru - abassid, alb - omeiad, verde - fatimid, roșu - hașemit, iar steaua în șapte colțuri se referă la cele șapte versete ale primului capitol din Coran (credință, smerenie, virtute, aspirație, dreptate socială, spirit național și umanitate). Drapelul are la bază steagul Revoltei arabe din 1916-1918 pentru înlăturarea stăpânirii Imperiului Otoman și crearea unui stat arab, în care a jucat un rol important Lawrence al Arabiei. Franța și Marea Britanie au destrămat acest vis, care au creat mai multe state pe care și le-au împărțit, sub binecuvântarea Ligii Națiunilor.

Denumirea actuală a țării, Regatul Hașemit al Iordaniei, face referire la casa hașemizilor, neam de beduini descendenți ai lui Mohamed, aflat la conducerea țării. Hașemiții au fost în centrul istoriei frământate a a acestor locuri, au luptat pentru unitatea arabă și au dat conducători în mai multe țări arabe (Iordania, Siria, Irak, Hejaz). Actualul rege, Abdullah al II-lea este fiul regelui Hussein și strănepotul lui Abdullah I, primul rege al Iordaniei, proclamat de englezi în 1946 (până în 1948, statul se numea Transiordania). Pe vremea aceea, Iordania deținea Cisiordania și Ierusalimul de Est, care au fost ocupate de Israel, după războiul de 6 zile din 1967. Războaiele succesive cu Israelul și cele din vecinătate au făcut ca populația care s-a refugiat în Iordania să fie mai mare decât cea autohtonă. Din 11 milioane de locuitori, 6,3 milioane sunt de origine palestiniană, dar există și mulți irakieni și sirieni. Unii trăiesc încă în tabere de refugiați.

Iordania nu are petrol și nici alte bogății naturale, precum celelalte țări arabe, are numai importante resurse de fosfați și potasiu, fiind unul din principalii exportatori de fosfați în lume. Iordania mizează pe turism, ca sursă importantă de venituri. Are rezerve foarte reduse de apă. Datorită poziției geografice, dar și din cauza lipsei resurselor naturale, Iordania a trebuit să facă uz de diplomație pentru a se înțelege cu toți vecinii, fie Israel sau țările arabe.

Dar să revenim în prezent și să ne bucurăm de ce ne oferă Iordania, ca turiști.

De la Citadelă ne-am îndreptat spre suk, un fel de piață-bazar, străduțe pline de magazine. Ne-au atras cele de suveniruri, cu bijuterii, textile, ceramică, obiecte de metal ș.a., unde am început să cunoaștem metodele de negoț oriental și ne-am antrenat calitățile de negociere.

A doua zi am pornit pe Drumul Regilor, menționat în Biblie, cel mai vechi drum din cele 3 care leagă nordul de sudul țării, care ajunge până în Siria și străbate peisaje deșertice spectaculoase.

Prima oprire a fost pe muntele Nebo, locul unde se spune că Moise s-a uitat spre Țara Făgăduinței, înainte de a muri. Din vârful muntelui am încercat și noi să vedem Israelul și teritoriile palestiniene. Suntem într-un balcon spre lume, de unde vedem dealuri și munți deșertici care se întind la nesfârșit. Peisajul, liniștea și soarele blând ne învăluie într-o atmosferă de pace. În împrejurimi este o mânăstire bizantină de prin secolul al IV-lea, dedicată lui Moise. Clădirea este îngrijită de preoți franciscani și conține niște mozaicuri deosebit de frumoase și bine restaurate.  În curte se poate vedea măslinul plantat de papa Ioan Paul al II-lea. 

De astfel, ne aflăm într-o zonă cu o bogată tradiție de mozaicuri, care a continuat până în ziua de azi. Poate cel mai celebru se află în biserica Sfântul Gheorghe din Madaba, unde se află harta Țării Sfinte, o extraordinară mărturie istorică, realizată pe la anul 560, care prezintă Ierusalimul, munți, ape, mări și aproape 150 de alte localități. S-au păstrat 25 m2 din cei 94 m2, având, inițial peste 2,3 milioane tesere (plăcuțe de mozaic). Mai mult decât o operă de artă, este o hartă care să-i ajute pe pelerini să ajungă la Ierusalim. Fețele oamenilor au fost șterse de către iconoclaști (înlocuite cu niște tesere adăugate ulterior), care considerau că reprezentările umane conduc la idolatrie.

După ce am băut un suc delicios și revigorant de rodii, am plecat către Kerak, fortăreața construită de cruciați, dar menționată și în Biblie, ca multe alte localități din Iordania. A fost cucerită de Saladin în 1189, cavalerul Renaud de Châtillon, care deținea controlul cetății fiind decapitat cu 2 ani mai devreme. În 2016, aici a avut loc un atac terorist islamic, care a cauzat 19 morți (acest episod ne-a fost povestit de ghidă la sfârșit, ca să ne lase să ne bucurăm în liniște de vizită).

Călătoria continuă...