Nimicuri frumoase

Mânere de uși de intrare. 

Adunate din călătorii. Cele mai multe din Italia, câteva din Portugalia, puține din Brașov. 

Oare în trecut totul era mai frumos? Oare a ajuns la noi numai ce era frumos? 

De ce nu mai avem chef să migălim atât pentru așa ceva? 

Oare lumea noastră este mai frumoasă decât cea dinainte? 

Oare, oare, oare...

Conacul Bălceștilor

Am trecut de nenumărate ori pe drumul ce leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, fără să bănuim, ignoranți, că în apropiere există un loc care merită din plin un popas.
Într-un peisaj pitoresc, la marginea comunei Nicolae Bălcescu, în apropierea pădurii, se află Conacul Bălceștilor și vechea biserică de lemn, ctitorie a familiei, strămutată din localitatea Gâltofani.
Totul este bine îngrijit, muzeul este liniștit, dar la acareturi este destulă animație. Aveam să aflăm că aici au loc frecvent tot felul de activități: tabere de pictură, de restaurare a icoanelor pe lemn, proiecții de film și tot felul de ateliere pentru copii.

Jurnal de Cahul

Cahul poate fi o destinație interesantă. Nu ați crede și voi la fel dacă ați citi prezentarea unui site de rezervări hoteliere care ne spune că orașul are un trecut fascinant, un prezent intrigant și un viitor trepidant?

Vezi? Este suficient să citești reclamele sau să auzi lumea vorbind și deja începi să devii curios. Mi s-a părut întotdeauna interesant să descopăr oameni din neamul meu, dar transmutați în alte societăți, asemănători cu mine și, totuși, străini sau, mai degrabă, înstrăinați.

Lisabona din tramvaiul 28

Lisabona este, de acum, o amintire.

O amintire frumoasă cu miros de sardine la grătar, scârțâit de tramvai galben cățărându-se pe străzile în pantă, înguste și șerpuitoare, case îmbrăcate în faianțe frumos decorate (azulejos) cu balcoane elegante în fier forjat, pavajul artistic (tradiție portugheză de peste 170 de ani), belvederi (miradouro) fascinante cu orașul coborând spre mare (de fapt, râul Tejo care se varsă în ocean printr-un estuar), un aer proaspăt și adeseori vântos, cu arome și sclipiri de ocean, cu lumina aceea specială, o stare de bine, în care grijile dispar, alungate de beția clipei prezente.

Mulțumesc, Italia!

Italia a rămas în urmă ca o amintire frumoasă. Prinsă în iureşul Bucureştilor, mă gândesc dacă totul a fost vis sau realitate. Mă întreb și eu, precum Monica, cât m-am italienizat în anii petrecuți în Italia și îmi doresc să iau cu mine tot ce am văzut şi ce am învățat, toți prietenii pe care mi i-am făcut. Pentru că Italia este o stare de spirit, un mod de viaţă, o vrajă care pluteşte în aer şi care te prinde în mrejele ei pentru totdeauna.

Prima cafea la Bucureşti

După un obicei căpătat pe meleaguri italiene, în drumul spre serviciu am intrat într-o cafenea să îmi iau un cappuccino.
Doamna l-a pregătit, mi l-a dat şi mi-a urat, zâmbind, o zi bună.
A urmat un moment de așteptare pentru amândouă: ea aștepta să plec, eu așteptam chitanța și restul. Când s-a prins care e treaba, a început să butoneze o mașină de marcat în încercarea de a produce o chitanță.

Ceramica te învață despre tine și despre alții

La cursul de ceramică fiecare face ce vrea. 
Tehnicile de modelare și decorare, culorile, formele și chiar materialele (diferite tipuri de argilă), totul este lăsat la alegerea ta. Modul în care îți folosești această libertate te ajută să înțelegi cum ești tu și cum ți-ai dori să fii. Iar dacă tragi cu ochiul la ce fac ceilalți, vei afla câte ceva și depre ei.

Social street - Via Fondazza, Bologna

Totul a început la Bologna, în septembrie 2013, când un oarecare Federico Bastiani, sătul să mai treacă pe lângă vecini fără să-i cunoască, fără să-i salute, și-a zis că trebuie să facă ceva. A creat un grup (închis) pe Facebook și a împărțit pliante prin care îi invita pe ceilalți locatari de pe strada Fondazza să se întâlnească la barul din zonă.

Rimini, Fellini și marea

Rimini este principalul punct de atracție al Rivierei romagnole, locul de vilegiatură cel mai monden și frecventat între toate stațiunile aflate de-a lungul celor 8000 km de litoral italian. Pe la începutul secolului XX, aici veneau cei bogați. Filmele lui Fellini și hotelurile luxoase construite în acei ani, dintre care cel mai vestit este Grand Hotel, ne ajută să ne facem o impresie despre splendoarea nebunească a acelor vremuri.

Prin Bologna, într-o zi de sâmbătă

Italia este o țară de orașe (comune); chiar și satele (borghi) sunt niște orășele în miniatură: piața centrală, cu primăria pe o latură, biserica pe cealaltă și, neapărat, o cafenea, străduțe cu casele înghesuite una într-alta, cu restaurante și negoțuri la parter, uneori de stiluri diverse, dar întotdeauna creând un tot armonios.