De la Cadiz la Malaga

Cadiz

Când am zărit oceanul, ne-am dat seama că tocmai el lipsea din excursia noastră pentru ca totul să fie perfect.
Ne-am plimbat pe faleză, când pe vânt ploios, când pe soare orbitor. Iar când am ajuns în turnul catedralei, am avut parte de cea mai frumoasă priveliște: orașul alb și marea străluceau într-o lumină intensă, ireală, necunoscută pentru noi.

Sevilla nenumăratelor comori

Sevilla, capitala Andaluziei, este un oraș de alte dimensiuni, în care turiștii se pierd printre localnicii ocupați să își vadă de viața lor (plăcută). 

Principala atracție a fost, desigur, catedrala, dar până să ajungem la ea, ne-am pierdut prin multele magazine de pantofi și ne-am dedat la dulcegăriile de prin pastelerias.

Catedrala, în stil gotic, construită pe locul vechii moschei, este impunătoare, printre cele mai mari din lume. 

Cordoba, capitala vechiului califat

A sosit momentul să părăsim Granada, dar nu ne-am întristat prea tare, pentru că știam că ne așteaptă alte frumuseți andaluze. Am pornit spre Cordoba, principala capitală a califatului arab, locul unde s-au născut filosoful roman Seneca, arabul Averroes, evreul Maimonide. Astăzi, orașul este plin de turiști, dar cum arăta oare prin secolele IX-X, când era unul din cele mai importante, avansate și populate orașe din lume?

Granada, prima întâlnire cu Andaluzia

De ce aș scrie despre vacanța în Andaluzia? Au scris atâția, se găsesc nenumărate ghiduri, ce aș putea aduce nou? Nimic! Scriu ca să nu uit, ca să recitesc cândva și să pot retrăi, într-un fel, atmosfera acestor locuri. 

Andaluzia este un ținut plin de istorie și frumusețe. Am învățat multe lucruri interesante despre romani, vizigoți și mauri, despre Isabela de Castilia și Ferdinand de Aragon, despre Carol Quintul, despre războiul civil și asasinarea lui Federico Garcia Lorca, despre flamenco, arta maură a decorării faianței smălțuite azulejos și multe altele.

Prin Hunedoara, pe urmele dacilor şi romanilor

Hațegul este locul potrivit pentru o vacanță de câteva zile. Găsești liniște, peisaje încântătoare, multă istorie, urme de daci și de romani și chiar de dinozauri. Trebuie doar să explorezi agale locurile și să intri în vorbă cu oamenii, căci de la ei vei afla multe lucruri interesante.

Chiar dacă nu se găsește întocmai în Țara Hațegului, voi începe cu Sarmizegetusa Regia, pentru că este locul unde mi-am dorit cel mai mult să ajung. Departe de lume, în mijlocul unei păduri agitate de vânt, pare că dacii tocmai ce au plecat de aici. Au rămas doar niște pietre, dar cu puțină imaginație și cu ajutorul reconstituirilor pe care le-am găsit la Muzeul civilizației dacice și romane de la Deva, orașul prinde viață.

Nimicuri frumoase

Mânere de uși de intrare. 

Adunate din călătorii. Cele mai multe din Italia, câteva din Portugalia, puține din Brașov. 

Oare în trecut totul era mai frumos? Oare a ajuns la noi numai ce era frumos? 

De ce nu mai avem chef să migălim atât pentru așa ceva? 

Oare lumea noastră este mai frumoasă decât cea dinainte? 

Oare, oare, oare...

Conacul Bălceștilor

Am trecut de nenumărate ori pe drumul ce leagă Pitești de Râmnicu Vâlcea, fără să bănuim, ignoranți, că în apropiere există un loc care merită din plin un popas.
Într-un peisaj pitoresc, la marginea comunei Nicolae Bălcescu, în apropierea pădurii, se află Conacul Bălceștilor și vechea biserică de lemn, ctitorie a familiei, strămutată din localitatea Gâltofani.
Totul este bine îngrijit, muzeul este liniștit, dar la acareturi este destulă animație. Aveam să aflăm că aici au loc frecvent tot felul de activități: tabere de pictură, de restaurare a icoanelor pe lemn, proiecții de film și tot felul de ateliere pentru copii.

Jurnal de Cahul

Cahul poate fi o destinație interesantă. Nu ați crede și voi la fel dacă ați citi prezentarea unui site de rezervări hoteliere care ne spune că orașul are un trecut fascinant, un prezent intrigant și un viitor trepidant?

Vezi? Este suficient să citești reclamele sau să auzi lumea vorbind și deja începi să devii curios. Mi s-a părut întotdeauna interesant să descopăr oameni din neamul meu, dar transmutați în alte societăți, asemănători cu mine și, totuși, străini sau, mai degrabă, înstrăinați.

Lisabona din tramvaiul 28

Lisabona este, de acum, o amintire.

O amintire frumoasă cu miros de sardine la grătar, scârțâit de tramvai galben cățărându-se pe străzile în pantă, înguste și șerpuitoare, case îmbrăcate în faianțe frumos decorate (azulejos) cu balcoane elegante în fier forjat, pavajul artistic (tradiție portugheză de peste 170 de ani), belvederi (miradouro) fascinante cu orașul coborând spre mare (de fapt, râul Tejo care se varsă în ocean printr-un estuar), un aer proaspăt și adeseori vântos, cu arome și sclipiri de ocean, cu lumina aceea specială, o stare de bine, în care grijile dispar, alungate de beția clipei prezente.

Mulțumesc, Italia!

Italia a rămas în urmă ca o amintire frumoasă. Prinsă în iureşul Bucureştilor, mă gândesc dacă totul a fost vis sau realitate. Mă întreb și eu, precum Monica, cât m-am italienizat în anii petrecuți în Italia și îmi doresc să iau cu mine tot ce am văzut şi ce am învățat, toți prietenii pe care mi i-am făcut. Pentru că Italia este o stare de spirit, un mod de viaţă, o vrajă care pluteşte în aer şi care te prinde în mrejele ei pentru totdeauna.