joi, 11 iunie 2015

Mulțumesc, Italia!

Italia a rămas în urmă ca o amintire frumoasă. Prinsă în iureşul Bucureştilor, mă gândesc dacă totul a fost vis sau realitate. Mă întreb și eu, precum Monica, cât m-am italienizat în anii petrecuți în Italia și îmi doresc să iau cu mine tot ce am văzut şi ce am învățat, toți prietenii pe care mi i-am făcut. Pentru că Italia este o stare de spirit, un mod de viaţă, o vrajă care pluteşte în aer şi care te prinde în mrejele ei pentru totdeauna.

Acum ştiu ce este o cafea bună şi o îngheţată într-adevăr gustoasă şi sper să-mi fi însuşit un pic din viziunea italienilor despre mâncare, o cale de a face viaţa mai frumoasă.
Am învăţat că excelenţa italiană se datorează predispoziției aparte pe care italienii o au către frumos (de unde, oare?), dar şi unei munci făcute cu multă pasiune şi perseverenţă. Iar excelenţa italiană înseamnă mult mai mult decât modă, mâncare şi maşini de lux.
Mă distram grozav trăgând cu urechea la discuţiile nesfârşite ale italienilor cu prietenii, cu mama sau cu necunoscuții, despre mâncare, unde se iese deseară în oraș sau alte povestiri simple de zi cu zi şi mi-am dat seama că astfel de "chiacchiere" ung mai ușor rotițele sufletului. Nicăieri nu vei vedea atâţi oameni vorbind la telefon, iar acum ştiţi și ce fac: le povestesc mamelor ce au mâncat la masa de prânz.
Dar, dacă ar fi să aleg doar un singur cuvânt care să descrie Italia mea, ar fi frumuseţe, ”La grande bellezza”. O găseşti peste tot: în oraşele medievale şi în capodoperele renascentiste, în vitrinele magazinelor, pe balcoanele pline de flori, în ţinutele oamenilor de pe stradă, pe colinele toscane şi în ruinele greceşti şi romane, pe malul mării, în limba pe care o vorbesc şi în ceaşca de cappuccino.
Atâta frumuseţe şi istorie te îndeamnă nu doar să îţi doreşti să vizitezi cât mai mult, dar şi să te documentezi pe măsură. Eu am citit și am învățat mai mult ca niciodată. Pot zice, aşadar, că mi-am făcut ”Le grand Tour”.
Dacă "il Belpaese" îl făcea pe Stendhal să leşine de emoţie, cum s-a întâmplat în fața bisericii Santa Croce, din Florenţa, eu mă întreb ce influență poate avea frumusețea aceasta omniprezentă asupra omului de rând. Că doar are, nu? Eu aș fi putut să mă plimb la nesfârșit pe străzile Bolognei, frumusețea locurilor îmi aducea o stare de bine și mă gândeam ce fericiți trebuie să fie localnicii, care au mereu la îndemână terapia aceasta. Renaşterea a pornit din Italia şi oamenii aceia construiau oraşe ideale, cu grijă pentru frumos şi armonie.
Cârcotașii o să întrebe de ce nu povestesc nimic despre aspectele negative. Pentru că nu am chef! Pentru că prefer să văd ce e frumos. Și pentru că principala lecție pe care am învățat-o în Italia este "carpe diem", să trăiesc clipa. Clipele petrecute în Italia, acasă și, în general, oriunde pe pământ.

20 de comentarii:

  1. M-ai emotionat in aceasta dimineata si o sa am in gand cuvintele tale o vreme. Desi, dupa cu stii, eu n-am trait in Italia, ci doar am vizitat-o anual in ultimii 7 ani, cel mai mult m-am regasit in aceste vorbe: "frumusețea locurilor îmi aducea o stare de bine și mă gândeam ce fericiți trebuie să fie localnicii, care au mereu la îndemână terapia aceasta"... Mă gândesc des la asta, dar și la faptul că dacă aș trăi acolo vraja s-ar rupe (sau poate nu, dar îmi construiesc un zid de apărare cu aceste gânduri).

    Bine ai revenit "acasa"! Povestea ta cu Italia sigur, sigur nu se termina aici, caci e clar ca la nivel emotional esti inca acolo :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am trăit câțiva ani în Italia și vraja nu s-a rupt. Dimpotrivă! Îmi pare că și italienii sunt vrăjiți de Italia.

      Ștergere
  2. Foarte frumos articolul tau, se "vede" ca te-au marcat anii petrecuti in Italia. Si nici nu are cum sa fie altfel, chiar si fara sa vrei te adaptezi la stilul de viata, te schimbi, te italienizezi cum zici si tu. Italia este o tara deosebita, italienii oameni placuti, nu ai cum sa nu ramai cu amintiri memorabile de acolo.
    Uneori ma gandesc ca nu m-as mai putea intoarce in tara, sau daca ar trebui as face-o cu greu...E ciudat si totusi asta simt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesantă părerea unei persoane care trăiește în Franța. De fapt, tu ce ai alege? Franța sau Italia?

      Ștergere
    2. Imi place foarte mult Italia, dar pana acum am cunoscut-o doar dn punct de vedere turistic, nu am stat acolo mai mult de o saptamana legat. Probabil ca ar trebui sa raman mai mult ca sa inteleg mai bine cum sta treaba cu viata acolo si sa pot face comparatii. Insa, asa, la prima vedere, nu cred ca mi-ar dispalcea :)

      Ștergere
  3. Nu ai mai scris de ceva vreme, acum am inteles de ce (cred) :)
    Mi-a placut dorinta ta de a vedea doar ce-i frumos, la urma urmei cu asta ramanem, desi in Romania va fi un pic mai greu (asta apropo de restul chelneritei)
    Nici eu nu stiu daca as putea sta iar in Romania, de tot, de obicei rezist vreo 3 saptamani, poate si mai mult daca n am treaba pe la institutiile statului :-p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul se adaptează oriunde. O să îmi rămână în suflet Italia, dar trebuie să mergem mai departe. Acum încerc să redescopăr Bucureștiul. Și zilele astea intenționez să ajung la Street Delivery (http://street.delivery/).

      Ștergere
  4. Frumos articol, dar am simțit nostalgia "paradisului pierdut" în fiecare cuvânt. Sper să îți poți menține același tonus și să vezi ceea ce e frumos oriunde ai fi. Este la urma urmei, o stare de spirit care vine din interiorul propriei persoane chiar dacă uneori are nevoie de puțintică alimentare din exterior. În fiecare colțișor de lume există si bune și rele sau poate că acești cârcotași care există în fiecare din noi văd și aspectele negative și cele pozitive. Eu de exemplu, pot aprecia în România, familia, limba în care pot să-mi exprim sentimentele cel mai onest, natura care nu te dezamăgește niciodată si cultura și viața socială care te fac să te simți mai comfortabil decât oriunde.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate! Oriunde există bune și rele Iar acasă la tine poți încerca să contribui și tu la schimbarea în bine. Și chestia asta cred că îți dă satisfacții f. mari.

      Ștergere
  5. Mă gândesc la tine des, o voi face cu mult drag în timpul vizitei cu ghid în limba română pe care o organizez luna aceasta!
    Antonia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde va fi vizita? O să îmi imaginez că sunt și eu prezentă. Și chiar dacă nu voi fi acolo, mă bucur că există aceste vizite și că au succes.

      Ștergere
  6. Te înțeleg perfect. Italia are acea frumusețe care îți intră în suflet pentru totdeauna, te cucerește și te face să te întorci cu nostalgie.
    Trăind printre italieni zi de zi, pot spune că în general sunt oameni generoși, sensibili, care îți dăruiesc și sufletul lor dacă văd că meriți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta încerc să le explic și eu cârcotașilor: ce oameni buni și sufletiști sunt italienii! Dar trebuie să îi cunoști, mai întâi, și să lași stereotipurile deoparte.

      Ștergere
  7. M-am emotionat :). Sper sa revii pe blog cu povesti din Romania si pe unde te mai duc pasii. Pe curand!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot să scriu decât dacă mă impresionează ceva. Sper să mă impresioneze și locurile pe unde trăiesc acum.

      Ștergere
  8. Ce frumoasă declarație! Așa cum închei și tu, cred că din orice loc, dacă suntem suficient de deschiși la minte ȘI LA INIMĂ, putem lua cu noi învățăminte, amintiri frumoase, oameni, cuvinte și rețete (de viață sau nu).
    (să știi că eu voi continua să spun ”italianizat”, în ciuda dicționarelor. Pentru că italienii nu au niciun „e” în cuvânt, iar francezii și spaniolii l-au tradus tot fără „e”. Până nu mă lămuresc cum a apărut „e” în italiAnizare, nu-l adopt! :) W ItaliA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu tine ca esti de acord cu mine ca din orice loc ai de luat ceva cu tine, dar Italia are ceva in plus, o vraja.
      Dupa o mica sedinta cu sotul meu, el si-a dat cu parerea ca "e-ul" de la italienizat vine de la "italienește", "ca italienii". Mie mi se pare că și limba italiană îți intră pe sub piele. Mă trezesc că folosesc un cuvânt italian sau italianizat :) și nici nu îmi dau seama.

      Ștergere
    2. Are sens ce spune soțul tău! S-ar putea să-mi schimb părerea despre italienizare!
      Cred că limba italiană intră sub piele pentru că e foarte apropiată de română. Mi se întâmplă, când sunt agitată, să italianizez cuvinte românești de origine slavă, părândumi-se că se pricepe ușor despre ce e vorba. Deunăzi am făcut pocinogul cu ”convorbiri” :) Problema e că nimeni nu mă corectează!

      Ștergere
  9. Zâmbesc. Tocmai îmi făcuși ziua frumoasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine!
      Dacă zâmbeşti pentru vreun dezacord ici-colea, sper să le fi corectat între timp. :)

      Ștergere