^

La plimbare prin Bologna (I)


Plimbarea nu poate sa inceapa decat de la cele doua turnuri care stau sa cada - Asinelli si Garisenda, simbolurile orasului. Suntem chiar in centru si de aici pleaca aproape toate strazile principale care strabat orasul.


Turnul cel mai inalt (Asinelli 97,2 m) este vizitabil si ofera o priveliste panoramica asupra orasului si imprejurimilor. Eu as lasa vizita pentru la sfarsit, pentru a strabate, mai intai, cu piciorul, locurile.


Bologna mai pastreaza in zilele noastre 17 din cele peste 100 de turnuri cate existau in Evul Mediu. Ele au fost construite de familiile nobiliare, nu numai in scop de aparare, dar si ca semn de putere si bogatie (San Gimignano, un orasel din Toscana, este si el faimos pentru turnurile care i-au dat supranumele de Manhattan-ul Evului Mediu).

Chiar langa turnuri se afla statuia Sfantului Petroniu, episcop al Bolognei (431-450) si protectorul orasului.

O luam pe Strada Maggiore, pe unde, in epoca romana trecea via Emilia, construita de consulul Marco Emilio Lepido, pentru a lega Rimini de Piacenza. De aici si-a luat numele si regiunea actuala, Emilia-Romagna, a carei capitala este chiar Bologna. Celalalt nume, Romagna (sau Romania, in latina tarzie) este teritoriul din jurul Ravennei, care, in secolul al VI-lea, cand Italia a fost impartita intre longobarzi si Imperiul Roman de Rasarit, reprezenta "lumea romana". Locuita din secolul IX i.e.n. (si, deci, mai veche decat Roma), pe vreme etruscilor se numea Felsino, pentru ca romanii sa ii spuna, apoi, Bononia. 


Drumul nostru este pe sub porticuri, ceea ce ne fereste atat de ploaie, cat si de soare. Porticurile sunt o alta caracteristica a Bolognei, chiar daca se intalnesc si in alte locuri, avand o lungime totala de peste 38 km. Ele au fost construite de proprietarii palatelor pentru a-si putea extinde spatiul locuibil, iar inaltimea lor era riguros reglementata (dar nu intotdeauna respectata) pentru a permite trecerea unui om calare.



Dupa cateva sute de metri, in fata Casei Isolani, facem la dreapta, prin pasajul acoperit care leaga Strada Maggiore de Piazza Santo Stefano. Frumoasele palate care formeaza complexul Isolani apartin inca aceleasi familii, venita din Cipru (de unde si numele Isolani) in secolul XIII.


Am ajuns in Piazza Santo Stefano, unde mie imi place sa stau pe scari sau pe una din bilele din fata bisericii si sa admir, in egala masura, trecatorii si arhitectura locului. Aici se desfasoara, in fiecare al doilea week-end din luna, Targul de antichitati. E timpul sa intram in biserica Santo Stefano, compusa, de fapt, din 7 biserici, a caror constructie, dorita de Sfantul Petroniu, dupa modelul Sfantului Mormant de la Ierusalim, a fost initiata in secolul V, pe ruinele unui vechi templu inchinat zeitei egiptene Isis (o piatra din vechiul templu poate fi vazuta pe peretele exterior, la intrare). Intr-una din cele 7 biserici se afla mormintele celor doi martiri, Vitale si Agricola. 


O luam apoi pe Via Santo Stefano, pentru a reveni la Le Due Torri. In drum, pe partea stanga, se gaseste Palazzo della Mercanzia, o mica bijuterie arhitectonica, construita intre 1384 si 1391 pentru a gazdui Tribunalul care judeca toate cauzele comerciale si unde, astazi, se afla Camera de Comert, Industrie, Agricultura si Artizanat. Nu se viziteaza decat in ocazii speciale. Eu l-am vazut cu prilejul unui proiect numit "Bologna si rivela", gratie caruia, timp de cateva zile in fiecare an sunt deschise portile unor cladiri, care, altfel, nu sunt accesibile publicului larg. Si cum Bologna este plina de palate vechi, care ascund comori nebanuite, aceasta initiativa este cu adevarat laudabila si mereu incununata de succes. 

Merita sa va aruncati o privire si la cladirile din dreapta, denumite Casele Seracchioli, ale caror porticuri de lemn le dau un farmec aparte.
La plimbare prin Bologna (I) La plimbare prin Bologna (I) Reviewed by Mirela on luni, 15 august 2011 Rating: 5

3 comentarii

  1. La ce mai trebuie sa venim sa vedem in persoana, cand avem un ghid atat de atent la detalii si de informat?

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai d-asta va si povestesc, ca sa nu mai veniti! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar foarte detaliat si bine pus la punct articolul. Am fost de curand in Bologna si e un oras tare frumos, merita.

    RăspundețiȘtergere

nRelate Posts Only